Search Results

 20 decembrie 2021

Nikki Clifton: 3 modalități prin care întreprinderile pot lupta împotriva traficului de carne vie

Vânzarea de sex nu are loc doar noaptea târziu, în colțuri întunecate de stradă, în părțile suspecte ale orașului, are loc și online, în mijlocul zilei de lucru, folosind chiar echipamentele și resursele companiei. Cu această problemă se ivește și o oportunitate, afirmă avocata Nikki Clifton, pentru că mediul de afaceri se află în poziție unică de a-și educa și a mobiliza angajații pentru ca aceștia să lupte împotriva traficului de carne vie. Într-un discurs sincer, Clifton subliniază modul în care întreprinderile ajuta, începând cu impunerea de politici clare, până la angajarea supraviețuitorilor.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 noiembrie 2021

Pallady 150

Sub genericul „Pallady 150”, în perioada 1 decembrie 2021 – 3 aprilie 2022, sunt deschise patru expoziții coordonate de Călin Stegerean și dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea pictorului Theodor Pallady (1871-1956), unul dintre cei mai importanți artiști români. Expozițiile își propun să prezinte aspecte inedite ale creației sale legate de lucrările aflate în patrimoniul MNAR.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 septembrie 2021

Itamar Mann: O nouă abordare pentru apărarea drepturilor migranților

În acest discurs captivant, avocatul și colaboratorul TED, Itamar Mann detailează navigația periculoasă a solicitanților de azil care traversează Marea Mediteraneană. Cu ajutorul probelor adunate de către cercetători și activiști, dânsul ne explică modul cum avocații înregistrează progrese în ceea ce privește urmărirea penală împotriva abuzurilor asupra drepturilor omului, abuzuri care au loc pe frontierele militarizate. La nivel uman, Mann subliniază importanța obligației pe care o avem, și anume aceea de a apăra drepturile semenilor noștri de a avea o viață demnă – pentru că viitorul în ceea ce privește cum vom popula cu toții această planetă împreună depinde de acest aspect.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 22 septembrie 2021

See You Follow

Alessiah lansează o piesă fresh în limba engleză, intitulată „See You Follow”, însoțită și de un videoclip captivant de la primele secunde. Ritmată și catchy, piesa cu beat uptempo a fost compusă de Ionuț Catană și produsă de Ion Chirinciuc.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 august 2021

Limita-i la cer

Lori, Matteo și Serena fac echipă și lansează piesa „Limita-i la cer”, iar prin videoclipul muzical în care cei trei artiști apar înconjurați de mai mulți oameni într-un cartier, „în spatele blocului”, generează un sentiment de nostalgie, deoarece aduce aminte de începutul anilor 2000.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 august 2021

Monalisa

„Nu mai este timp/Să ne mințim/Cu jurăminte” sunt versurile primului cântec, „Monalisa”, al lui Adrian Petrache. Așa cum ne-a cucerit cu șarmul său dezinvolt, artistul ne încântă cu un summer hit, despre cum ți se poate umple inima de bucurie și îndrăzneală atunci când noi experiențe ți se ivesc în viață, într-un mod imprevizibil.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'sublinia'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii