Search Results

 19 octombrie 2009

„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.

Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 50 voturi
Încarc...
 25 iunie 2008

„Spaima zmeilor” de Ioan Slavici

Ioan SlaviciA fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine şi toţi se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieşea din voile lui, şi de aceea era linişte la casa lor şi toate le ieşeau bine şi cu spor.

Aveau însă şi oamenii aceştia o mare şi nesecată mâhnire-n su- fletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, şi fără de copii viaţa, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să poarte grijă şi cu ce-şi bate capul, căci aşa numai ei amândoi îşi nădeau zilele în sec şi nu se alegeau cu nimic din ele.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 83 voturi
Încarc...
 12 iulie 2007

„Elogiul Nebuniei” de Erasmus din Rotterdam

ErasmusFragmente din lucrarea „Elogiul Nebuniei – sau discurs despre lauda prostiei”:

„Prostia vorbeşte:
Spune-se despre mine ce s-o spune (doar ştiu cum este ponegrită ceas de ceas Prostia chiar de către proştii cei mai mari), totuşi numai eu împart bucurie zeilor şi oamenilor.”

„Aflaţi mai întâi că nu mă sinchisesc nici cât negru sub unghie de acei mintoşi care, doar fiindcă un om se ridică în slăvi pe el însuşi, îl acuză de neghiobie şi neobrăzare. Să-i zică ei nerod cât vor pofti, dar să recunoască măcar că asemenea purtare şade bine prostiei. Căci este oare ceva mai firesc decât ca Prostia să se preamărească singură şi să-şi cânte virtuţile? Cine m-ar putea zugrăvi aidoma cum sunt mai cu har decât eu însumi? Doar să nu se mai găsească vreunul care să susţină cum că m-ar cunoaşte el mai bine decât mă ştiu eu.

Şi chibzuiesc că nu-i ajung nici pe departe în îngâmfare pe înţelepţi şi pe principi. Ruşinându-se chipurile să-şi ridice ode ei înşişi, aceştia oploşesc de obicei câte un panegerist mieros saucine ştie ce pot de doi bani care se prinde să îi laude pentru arginţi, adică să le înşire minciuni. Şi iată-l pe sfiosul erou cum se umflă în pene şi nu îi mai poţi ajunge cu prăjina la nas din pricină că neruşinatul său proslăvitor se încumetă să aşeze în rândul zeilor cea din urmă pramatie, să dea drept model desăvârşit al virtuţii pe cel pe care îl ştie cufundat în toate viciile, să împodobească o cioară cu pene de păun, să înălbească pielea unui negru sau se străduieşte să facă din muscă elefant… Apoi eu doar urmez proverbul: De nu te laudă nimeni, laudă-te singur.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 18 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'purice'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii