Search Results

 22 iulie 2020

Aforismul – statuia unui gând ce se vrea nemuritor

Vasile Ghica și Nicolae Mareş nu sunt doar aforiști pasionați, ci și promotori ai aforisticii. Să spunem doar că Vasile Ghica este organizatorul singurului festival de aforistică din România, iar Nicolae Mareş a publicat una dintre cele mai mari culegeri de cugetări în limba română („Cartea înțelepciunii universale. Dicționar de maxime și aforisme din cultura română și universală”).

Recent, Nicolae Mareş i-a luat un interviu lui Vasile Ghica, interviu pe care ne bucurăm să-l prezentăm.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 aprilie 2020

„Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi” de Vasile Alecsandri

I
Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români.

A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri pe câmpul înflorit al literaturii. Un geniu muzical are facilitatea de a produce efecte admirabile de armonie atunci când el posedă instrumente perfecționate; un cultivator harnic și priceput are posibilitate a produce mănoase recolte pe locuri deschise, ce au fost nu de mult acoperite cu păduri spinoase; însă dacă meritele acelui muzic și ale acelui cultivator sunt demne de laudă, nu se cuvine oare cunună de lauri acelui care a inventat și perfecționat instrumentele armoniei, nu se cuvine un respect plin de recunoștință curajosului pionier care a abătut pădurile sălbatice și a pregătit pământul pentru holdele viitorului? Demnul de multă regretare C. Negruzzi a fost unul din acei pionieri literari din România care a înzestrat patria lui cu produceri atât mai prețioase, că ele au fost rodul unui timp contrar dezvoltării spiritului.

Iată un tablou fidel al timpului în care C. Negruzzi a viețuit, a luptat și a produs. El va părea fabulos în ochii oamenilor tineri din generația actuală; însă mulți sunt încă în viață care îl vor recunoaște și-l vor declara exact. Acel tablou arată societatea semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit luminat de razele soarelui occidental.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 mai 2018

„Obiecţii lui Flaubert” de Paul Zarifopol

Acum doisprezece ani se împlinise un secol de la nașterea lui Flaubert. Frederic Masson, secretarul Academiei, om de bine și autor al multor volume asupra lui Napoleon, a refuzat să vie la serbare, fiindcă Flaubert a fost anarhist și a ponegrit familia franceză. O parte din presă a protestat atunci împotriva lui Masson, dar nimeni, mi se pare, n-a pomenit că acum patruzeci de ani familia franceză a fost apărată contra lui Flaubert de către un literat, obscur ce-i dreptul, Henri Laujol, sprijinit însă cu energică simpatie de Anatole France.

Pe atunci, France ținea mult la romanele lui Feuillet, se emoționa gingaș de lirica lui Coppee, și Gyp îi plăcea cu deliciu: nu era, prin urmare, deloc anarhist și se avea deci bine cu „familia franceză”. În urmă, ideile lui s-au întors, putem zice, pe dos. Familia, statul și multe alte lucruri sfinte – nu numai franceze, ci oricare – au fost tratate în cărțile lui cu un haz minunat și cu o lipsă de respect desăvârșit. „Evoluțiile” lui au, incontestabil, eleganța violenței. E adevărat nostim și drăcos când același om zice, despre același lucru, azi așa, mâine din contra. Inconsecvența are farmec ștrengăresc. Dar în exercitarea acestei cochetării cronice, France a pus uneori, parcă, un fanatism care strică jocul: de exemplu, atunci când se avea bine cu Feuillet, Gyp, Coppee, deci cu familia franceză, a tratat, de dragul acestei familii, cu prea accentuată înverșunare pe anarhistul Flaubert. Nu-i vorbă, el nu-i face atâta cinste ca Masson, încât să-l numească anarhist – un calificativ cu oarecare prestigiu atunci când se aplică intelectualilor – ci îi zice de-a dreptul: prost, Don Quichotte, paiață dizlocată, și la urmă, spre mângâiere, „ce pauvre grand ecrivain”. E destul de tare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 august 2017

„Moliere şi gustul clasic” de Paul Zarifopol

Paul Zarifopol„Le Terence de notre siecle”… Cu variații pe această formulă l-au petrecut admiratorii contemporani pe Moliere de la cele dintâi succese până după moarte. Prietenul Scipionilor se potrivea, desigur, mult mai bine cu idealul eleganței nobile, cu dogmele frumuseții binecrescute decât plebeul Plaut.

Prefața ediției din 1682 arată lămurit ce gândeau admiratorii actorului poet: „Tout le monde a regrette un homme si rare et le regrette encore tous les jours: mais particulierement les personnes qui ont du gout et de la delicatesse. On l’a nomme le Terence de son siecle; ce seul mot renferme toutes les louanges qu’on lui peut donner”… Să luăm seama: „du gout et de la delicatesse”, două din ingredientele indispensabile esteticii timpului sunt aici direct legate cu literatura comică, genul care, desigur, a rezistat mai tare tuturor delicateților.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 17 mai 2017

60 de ani, Muzeul Naţional al Literaturii Române

Romfilatelia celebrează împlinirea a 60 de ani de la înființarea Muzeului Național al Literaturii Române prin emisiunea cu același titlu, alcătuită dintr-un timbru şi o coliţă dantelată. Această emisiune aniversară, „60 de ani, Muzeul Național al Literaturii Române”, este disponibilă începând de miercuri, 17 mai 2017, în magazinele Romfilatelia.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 14 ianuarie 2016

Ziua Culturii Naţionale 2016

Ziua Culturii Naţionale este celebrată anual pe 15 ianuarie şi reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu.

Vineri, 15 ianuarie 2016, de la ora 19:00, la Ateneul Român, are loc spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului”. Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” şi TVR, îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe împreună cu invitații săi: Zamfira Mureșan (Țara Lăpușului, Maramureș), Mihai Moldovan (Valea Idicelului, Mureș), grupul de aromâni din Cogealac, Constanța (Dumitru Zogu, Nicolae Zogu, Mihai Gherase, Giogi Vasile), lăutari din Sudul Olteniei (Toni Căldăraru din Băbiciu, Titi Burcea din Băduleasa, Emil Zamfir din Corabia) și un grup vocal-instrumental din Maramureșul Voievodal (Ioachim Făt, Ioan Pop, Grigore Chira).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'poezi de clasa 3'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii