22 iulie 2020

Aforismul – statuia unui gând ce se vrea nemuritor

Vasile Ghica și Nicolae Mareş nu sunt doar aforiști pasionați, ci și promotori ai aforisticii. Să spunem doar că Vasile Ghica este organizatorul singurului festival de aforistică din România, iar Nicolae Mareş a publicat una dintre cele mai mari culegeri de cugetări în limba română („Cartea înțelepciunii universale. Dicționar de maxime și aforisme din cultura română și universală”).

Recent, Nicolae Mareş i-a luat un interviu lui Vasile Ghica, interviu pe care ne bucurăm să-l prezentăm.

Nicolae Mareș: Cum ați ajuns la aforism, domnule Ghica?

Vasile Ghica: În copilărie, pe căi ocolite, am început, ca tot românul, cu versuri. În clasa a III-a, pregătisem o poezioară dedicată, de 8 Martie, tovarășei învățătoare. Văzând titlul, colegul de bancă a trecut la șantaj: Dacă nu-mi dai două penițe, te spun tovarășei!

Totuși, am recidivat. În clasa a VII-a, aveam chiar o rubrică la gazeta de perete a școlii. În liceu am fost la un concurs al tinerelor speranțe. În facultate, am dat-o pe jurnalism. Pentru o știre publicată de Viața studențească, primeam niște bănuți suficienți pentru o friptură și o halbă de bere. Atunci am câștigat, din scris, cei mai mulți bani. La literatură am renunțat. Am întrebat-o, chiar în anul întâi, pe o funcționară, cam câte volume are Biblioteca Eminescu. Mi-a dat cifra exactă: două milioane și ceva. „Oho”, mi-am zis eu pe un ton moromețian: Cum să te bați cu ăștia? Și am închis capitolul.

Ajuns la catedră, am continuat să fiu un asiduu cumpărător și cititor de literatură. Într-o zi am luat de la librărie cărticica „Gânduri nepieptănate” a polonezului Stanislaw Jerzy Lec, apărută la Junimea, tradusă de dumneavoastră, stimabile domn, Nicolae Mareș. Am citit și am recitit cărțulia de nu știu câte ori, în noaptea aceea. O știam pe de rost. M-a prins somnul doar spre ziuă. Am înțeles atunci că, prin intermediul acestei minuscule specii, aș putea să comunic și eu cu semenii. Aveam 31 de ani. Timp de jumătate de secol, această zgâtie de aforism mi-a furat liniștea, mi-a pus mintea pe bigudiuri, dar mi-a adus și ceva satisfacții.

Nicolae Mareș: Știți că aforisme din Lec se citau în timpul războiului rece și la Tribuna ONU. Eu l-am cunoscut la Varșovia în 1965. Erau reviste în Polonia, care trăiau din publicarea a 8-10 aforisme din Lec. Și apăreau în sute de mii de exemplare. Și la noi le-am publicat, inclusiv în România literară, pe vremea în care Geo Dumitrescu era redactor șef, dar cu pseudonimul Nicolae Armes. Cum îl definiți aforismul?

Vasile Ghica: Am încercat de mai multe ori să-l pictez în câteva vorbe. Îmi amintesc o variantă. Aforismul ar putea fi statuia unui gând.

Nicolae Mareș: Care a fost calea aforistică a scriitorului Vasile Ghica, fie ce-o fi, departe de București, trăind de când se știe la Tecuci?

Vasile Ghica: Începusem să public, pe ici pe colo, câte un grupaj de ziceri.

Nicolae Mareș: Și ați rămas consecvent!

Vasile Ghica: Îmi amintesc cum prin anii 70 s-a anunțat, cu surle și trâmbițe, sosirea Cenaclului Flacăra al poetului Adrian Păunescu. Organizatorii le-au cerut condeierilor să le dea câteva pagini din ce au ei mai bun. Lui Păunescu îi plăcea să citească, pe parcursul manifestării, secvențe din textile aborigenilor. Culmea, s-a oprit asupra aforismelor mele. M-a chemat pe scenă, apoi la București. Mi-a făcut rubrică săptămânală în celebra lui revistă cu un tiraj de 600.000 de exemplare. De aici, le lua Ion Ghițulescu și le citea dimineața la Radio 1, iar fantasticul Paul Grigoriu le comenta, uneori, pe Radio 2. M-am obrăznicit și am dus un manuscris la Editura Junimea din Iași. A fost aprobat imediat, dar am așteptat șase ani la rând, pentru că nu existau decât 15 edituri în țară.

Nicolae Mareș: Acum sunt circa 5000.

Vasile Ghica: Pe baza chestionarelor aplicate cititorilor, s-a ajuns la tirajul de 100.000 de volume. Era prea frumos să poată fi adevărat. A venit însă Revoluția. Câțiva ani buni, românii nu au mai citit decât ziare. După alți ani, a apărut oportunitatea traducerii în limbi de circulație universală. Trei traducători de excepție: Constantin Frosin (limba franceză), Petru Iamandi (limba engleză) și Fatma Sadâc (limba turcă) mi-au tradus trei volumașe pe care le-au trimis în afară, de unde s-au întors cronici favorabile. Cu volumul „În ghearele râsului” am luat un premiu în țară și altul la Beirut. A urmat lansarea cărții la Forumul Asia-Europa și la Congresul scriitorilor arabi. Cartea și-a continuat drumul la Madrid și în țările de limbă spaniolă. Asha Bhosle, o mare cântăreață și actriță din India a pus, ca titlu, pe un album aniversar, un aforism de-al meu (a precizat și numele autorului). A vândut zece milioane de albume. Cel mai important premiu l-am luat la Torino. Apoi, trei aforisme de-ale mele au figurat în subiectele de la Bacalaureat. Au mai fost și alte bucurii, dar nu am sentimentul că am atins niște cote superlative. Mai caut încă. Am publicat prea multe aforisme, nu am manifestat, uneori, suficientă exigență în selecția textelor.

Nicolae Mareș: Nu vreau să trec la o altă întrebare, fără a vă felicita în mod cordial pentru organizarea „Festivalului de aforistică pentru românii de pretutindeni” de la Tecuci. Cum îl veți dezvolta?

Vasile Ghica: Am organizat acest festival împreună cu Fundația Pelin și cu sprijinul financiar modic din partea Primăriei.

Nicolae Mareș: Primăria din Tecuci nu conștientizează oare că prin scriitorul Vasile Ghica și prin ceea ce face ea în această direcție intră în istorie?

Vasile Ghica: Modestia mă îndeamnă să nu vă răspund.

Nicolae Mareș: De acord, dar arătați, vă rog, interviul primarului. Nu de altceva dar algerile bat la ușă!

Vasile Ghica: Eu vă răspund doar că am fost onorați de prezența unor personalități de renume internațional: acad. Nicolae Dabija (Republica Moldova), acad. Naji Naaman (Liban), eminescologii N. Georgescu și Th. Codreanu, criticul literar Doina Rizea, poetul și traducătorul Constantin Frosin. Printre premianți s-au aflat scriitori din: Franța, Canada, SUA, Italia, Isrel, Republica Moldova. La ediția a patra, (dacă pandemia se va îndura să ne părăsească), așteptăm să vină de la Paris două somități: Francois Vaucluse și Creola Băltărețu Thenault. Ne propunem pentru viitoarele ediții să operăm o selecție mult mai riguroasă a textelor, să adâncim calitatea dezbaterilor și să avem o participare mai bogată din partea scriitorilor români din afara granițelor țării.

Nicolae Mareș: Personal am convingerea că, începând de la cronicari și până azi, românii au dezvoltat o literatură sapiențială de prestigiu. De ce oare „elitele” nu îi dau locul cuvenit azi? Din ignoranță sau din invidie?

Vasile Ghica: Dacă deschidem diverse antologii ale aforismului românesc realizate de Centrul Cultural Galați, de Efim Tarlapan, de Fabricio Caramagna (scoasă la Torino și difuzată în toată Europa) sau cea a sârbului Alex. Ciotrici, putem observa, cu ușurință, că această specie a fost îndrăgită și ilustrată de mari scriitori valoroși cum ar fi: cronicarii, D.Cantemir, B.P.Hașdeu, Titu Maiorescu, M. Eminescu, N.Iorga, Emil Cioran, Lucian Blaga, Constantin Noica, iar din cei de azi: Gh. Grigurcu, Th. Codreanu, Valeriu Butulescu, N. Petrescu Redi, Nicolae Mareș, Mircea Oprea, Constantin Ardeleanu etc.

Cu toate acestea, un distins domn din conducerea Uniunii Scriitorilor Români îmi spunea că aforismul românesc actual nu există. Iar unele edituri și aproape toate revistele USR nu publică aforisme. Cred că această culpabilizare a unei specii nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume. Este adevărat că se tipăresc multe volume de aforisme de nivel mediocru. Dar nu apar destule cărți foarte proaste de poezie, de ce nu și de proză? Desconsiderarea aforismului contemporan nu este o chestiune de invidie, ci de necunoaștere a realității.

Nicolae Mareș: Împărtășesc integral punctul de vedere al Domniei Voastre. Să nu cedăm: Blaga a debutat acum o sută de ani cu volumașul „Pietre pentru templul meu”, pe care Tudor Vianu l-a elogiat imediat după apariție în presa vremii. Mai mult, în secolul al XIX-lea receptarea lui Goethe în românește s-a făcut prin traduceri frecvente din aforistica/sentințele/titanului de la Weimar.

În altă ordine de idei, știu că profesorul Ghica pregătește tineri pentru aforistică, că lărgește astfel baza răspândirii. Cum merge proiectul?

Vasile Ghica: Încă de la prima ediție a Festivalului nostru ne-am îndreptat atenția spre elevi, viitorii noștri cititori și creatori. Am ieșit chiar din tiparele obișnuite când, la întâlnirile cu elevii, scriitorii citeau, iar ei ascultau sau butonau telefoanele mobile. I-am rugat pe ei, ca sub îndrumarea profesorilor să lucreze. Și s-au apucat de treabă. Au căutat în biblioteci ori pe internet aforisme, le-au grupat tematic, le-au comentat, s-au contrazis, au alcătuit și ei simple cugetări pornind de la proverbe, au făcut desene după ele. Observând înaltul spirit de creativitate al elevilor, acad. Naji Naaman m-a rugat să selectez 50 de lucrări. După câtva timp, echipa distinsului oaspete a realizat cărticica „Gânduri desenate”, în șase limbi, 3000 de exemplare și difuzată în multe țări, inclusiv pe rețelele de socializare. S-a scris atunci că acești tineri au așezat Tecuciul pe Harta Culturală a Lumii. Este, evident, o exagerare, dar acești tineri reprezintă pentru noi un câștig și o speranță.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook