Începând din 20 februarie 2014, Editura Litera lansează concursul în urma căruia va fi desemnat autorul celui mai frumos poem dedicat României și limbii române. Câştigătorul va primi un cec în valoare de 15000 lei, cel mai mare premiu acordat până acum, în România sau în Republica Moldova, pentru poezie.
Concursul se adresează tuturor persoanelor fizice din România, Republica Moldova și diaspora care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute în Regulamentul Oficial și se desfaşoară în perioada 20 februarie – 3 mai, după cum urmează:
Editura Fides anunţă apariţia volumului „Antologie de Poeme 2006-2012”, semnat de Ionuţ Caragea. Această carte are 368 pagini şi conţine 292 poeme selecţionate şi revizuite de autor. Coperta a fost realizată de Vlad Turburea, iar tehnoredactarea îi aparţine editorului Dumitru Scorţanu.
Natalie Merchant cântă de pe noul ei album, „Leave Your Sleep” („Părăsește-ți Somnul”). Versurile din aproape uitata poezia a secolului XIX se unesc cu vocea ei inconfundabilă într-o interpretare care a adus audiența TED în picioare.
Pe 28 mai 2010, în Sala de festivităţi a Uniunii Scriitorilor din Moldova, în cooperare cu Asociaţia Culturală Română “Ideal” şi Societatea Culturală “Apollon” din Bucureşti, au fost lansate “101 poeme” ale poeţilor Ion Vatamanu, George Călin, Arcadie Suceveanu, Anatol Ciocanu, Vasile Căpăţână, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Nina Josu, Valeriu Matei, Leonida Lari, Victoria Milescu, Renata Verejanu, Grigore Vieru şi “Antologia Colecţiei de poezie IDEAL-2009”.