La şcoala de artă, lui Phil Hansen a început să-i tremure mâna, fapt ce l-a împiedicat să mai creeze desenele pointiliste care îl pasionau. Hansen a fost devastat, plutind parcă fără rost. Asta până când un neurolog i-a sugerat ceva simplu: să-şi accepte limitele… şi să şi le depăşească.
fără voturi
Încarc...Imaginează-ți că ești un marinar naufragiat plutind în uriașul Pacific. Ai de ales între trei opțiuni pentru a te salva pe tine și pe ceilalți marinari de la bord, dar fiecare alegere are consecințe de temut. Cum faci alegerea? Spunând povestea vasului de vânat balene Essex, scriitoarea Karen Thompson Walker arată cum afectează fricile imaginația, forțându-ne să ne imaginăm întâmplări posibile și cum să le facem față.
fără voturiÎncarc...Când Sue Austin a primit un scaun electric în urmă cu 16 ani, a simțit un imens simț al libertății – totusi, alții s-au uitat la ea ca și cum ar fi pierdut ceva. În arta ei, urmărește să transmită starea de minunare pe care a simțit-o experimentând lumea pe roți. Prezentarea include secvențe emoționante ale unui scaun cu rotile subacvatic care îi permite să exploreze adâncurile oceanului, purtată printre bancuri de pești, plutind în 360 de grade de libertate. (Filmat at TEDxWomen.)
fără voturiÎncarc...
Iată ce citesc într-un curs de management: „…axarea pe elementele sentimentale, acordând prioritate emoţiilor şi credinţelor angajaţilor, în strânsa lor interdependenţă; obţinerea dedicării emoţionale a personalului pentru realizarea obiectivelor şi sarcinilor firmei prezintă o importanţă crucială”.
În douăzeci de ani de muncă am trecut prin câteva organizaţii şi am cunoscut manageri de tot felul. Dacă ar fi să mă iau după criteriile din manuale, manageri e cam mult spus. Mai bine zis, patroni de SRL-uri, directori de firme, preşedinţi de filială… Cum mult spus ar fi să pomenesc în legătură cu ele de o cultură organizaţională. Totuşi, lăsând la o parte rolul esenţial pe care l-au jucat în viaţa mea, determinându-mă să cresc ca spirit şi mă modelez pe mine însămi ca persoană, fiind adevărate puncte strategice ale destinului meu, ciudat este că, în legătură cu ele, păstrez mai ales nişte viziuni plastice ale felului în care lucrurile pe care le-am trăit acolo mi-au afectat… sentimentele.
Continuare »
2 voturiÎncarc...N-am multe amintiri din copilărie, n-aş putea să relatez o întâmplare întreagă din acele vremuri. Doar străfulgerări de memorie: o rochiţă albă cu un fluture roşu brodat pe piept, primele patine cu rotile portocalii, gustul unor piersici mari, un dop de sticlă albastră la care cântam ca într-un microfon, papucii din plastic cu tocuri din cârlige de lemn, „sari-urile” confecţionate din cearceafuri imprimate, un zarzăr înflorit, între crengile căruia îmi făcusem cuib, linia de cale ferată, goana după şopârle, centrala termică, pe care o transformasem într-o corabie prinsă de furtună în largul mării, abundenţa de banane şi portocale pe care mama ni le aducea la spital, mie şi fratelui meu mai mare, serile în care stăteam cu nasul lipit de geam, privind trenurile şi luminile din gară, o minge de volei, capul spart, căciuliţa roşie cu canafi, pe care am purtat-o toată vara peste bandaje, întrebarea mea adresată de după gratiile de la geam lucrătorilor de la telefoane: „N-o vedeţi pe mama mea venind de la serviciu?”, întrebarea lor: „Cum arată mama ta?” şi singurul meu răspuns, indiferent de anotimp: „Este îmbrăcată într-un pardesiu negru şi are o băscuţă albă pe cap.”…
Continuare »
11 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies