E ceva tot mai obișnuit în multe spitale din întreaga lume: o asistentă ne măsoară înălțimea, greutatea, tensiunea arterială și ne pune un mic clește strălucitor pe deget. Imediat, pe un ecran apare procentul de oxigen din sânge. Cum se întâmplă asta? Sajan Sainine arată cum putem obține o nouă tehnologie medicală și un instrument de diagnostic mult mai puțin invaziv folosind lumina și fotonica integrată.
Luni, 15 aprilie 2019, la ora 19:00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu literatura română de azi iese din nou în fața publicului, printr-o întâlnire cu doi autori publicați în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani a Editurii Humanitas. Se discută despre romanul lui Cornel Bălan, „Liftul„, publicat recent în colecție, iar Sebastian Sifft dezvăluie într-o lectură în avanpremieră un nou fragment din romanul în lucru, „Copia Carbon”. Discuția cu cei doi scriitori este moderată de criticul literar Alina Purcaru și de scriitoarea Andreea Răsuceanu, coordonatoarea colecției.
Ce ar fi dacă te-ai afla într-o operaţie şi s-ar întrerupe curentul? Fără lumină, fără oxigen – iar anestezia ta începe să îşi piardă efectul. Se întâmplă sistematic în spitale din jurul lumii, transformând procedurile de rutină în adevărate tragedii. Erika Frenkel face o demonstraţie pentru o soluţie: aparatul universal de anestezie.
Un articol despre „bolile trupeşti ale epigramei” implică nu numai ariditate profesională, ci şi un oarecare risc: dacă pentru superlativele şi laudele duse la exces, înserate într-un medalion, într-o evocare sau prezentare de carte nu te trage nimeni la răspundere (ba, dimpotrivă, atrage simpatii!), exemplele de nereuşită, imperios necesare într-un asemenea articol, presupun responsabilitate şi atrag nemulţumiri şi antipatii. Totuşi, având în vedere că epigrama românească, proliferând într-o adevărată avalanşă de volume, pe lângă câştigurile mari pe care le-a realizat, manifestă o oarecare delăsare în privinţa prozodiei, deschizând porţile tuturor încercărilor şi încercătorilor, considerăm că e necesară o punere în lumină a lucrurilor, conform cu realitatea existentă. În plus, în redactarea rândurilor de faţă, am pornit de la considerentul că nu există epigramist – mic sau mare, cu vechi state în domeniu sau de curând afirmat – care să nu aibă şchiopătări prozodice, de rimă sau de exprimare. E necesară, totuşi, o precizare: una e se strecoare câte o abatere, câte o „zbârcă” de accent şi alta să ai „opera epigramatică” plină de „luxaţii”, „cârje” şi „proptele”, dând drumul în lume la volume care pot servi ca etalon în această direcţie. Şi asemenea cărţi s-au mai publicat şi ele circulă, dăunând epigramei din interiorul ei mai mult decât criticii literari, care o împing la periferia literaturii.
„O lume toată-nţelegea
Tu (frate, -n.n.) nu m-ai înţeles”.
Mihai Eminescu
Epigrama, cu drăcuşorii ei,
Se duelează-ntruna.
Zeiţa-i – Mătrăguna!*
Sar din săbii şi peniţe doar… scântei.
*Atropa Belladonna sau Carmen, trimisă pe pământ, cu mulţi drăcuşori, să ne veselească, să ne corecteze viciile prin satiră şi umor, că prea amărâţi şi prea înfumuraţi din cale afară suntem.
P.S. Dar mai e o Zeiţă în ceruri, cu aia eu contactez.
* * * Zeiţa Epigrama şi… drăcuşorii ei sau Globul Pătrat cu unii tipi de pe el, cu marile lor succese la Concursuri Naţionale şi Internaţionale de Humor şi Neumor, menţionaţi cu multiple premii Grand Prix, că nu-s chiar toţi aşa ca ei, ci selectaţi din toate colţurile Globului Pătrat – despre toate acestea – mai jos.
Scrijelite de răni, degetele sufletului meu îngheţat de suflul iubirii, degete agăţate de scara lumii şi de trepte spre lumină, încearcă să refăurescă o poveste din începuturi şi sfârşituri irepetabile, de unde să poată reveni într-un nou început pentru fiecare nefericire. Ca într-un joc de poker unde se joacă destine, caut cartea destinului meu, să o pun pe masă, ca să înving această viaţă. Şi doiul, care este cea mai mică carte, îmi spune că şi ea este o carte de viaţă. Şi regii şi cavalerii timpurilor trecute spun rănilor sufletului meu agăţat de o creangă ruptă de timp: nu dispera, căci vei rezista. Este jocul cel mare al pierderii din viaţă, când toate focurile lumii îţi pot pârjolii inima într-o carte nenorocoasă. Este jocul tuturor izvoarelor de bucurie, izvoare ce din ceruri de stele şi soare, îşi pot revărsa ape de fericire, dacă dă norocul peste tine, să ai în viaţă, o carte norocoasă.