17 iulie 2015
Lucian Strochi (poet, prozator şi dramaturg, autorul unei opere vaste şi de mare diversitate) s-a născut, a copilărit şi s-a format (ca om, dar şi ca scriitor) la Petroşani. Viaţa l-a împins spre alte meleaguri. S-a stabilit în Moldova, la Piatra Neamţ, în vârful magic al triunghiului astral al literaturii moldave: Ipoteşti, Humuleşti, Paşcani.
Lucian Strochi a debutat ca poet la Petroşani, în antologia lirică „Muguri de piatră”, publicată la sfârşitul anilor ’60. Tot el a citit şi a dat gir primelor încercări literare ale lui Valeriu Butulescu, pe atunci elev de liceu. Acum, la peste patru decenii de la acele evenimente, Lucian Strochi a publicat un articol consacrat creaţiei literare a lui Valeriu Butulescu, pe care îl prezentăm în continuare.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Aforisme, Critică literară, Cărţi
9 octombrie 2014
Teatrul Metropolis invită publicul la premiera spectacolului „Peretele”, în zilele de sâmbătă, 11 octombrie 2014, de la ora 16:00, şi duminică, 12 octombrie 2014, de la orele 16:00 şi 19:00, o tragi-comedie muzicală semnată Lia Bugnar.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Teatru, Umor, Ştiri
4 octombrie 2013
Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti inaugurează Sala Pictura, cea de-a treia dintre sălile nou apărute în geografia teatrului, cu una dintre cele mai îndrăgite piese ale dramaturgiei româneşti: „Micul Infern” de Mircea Ştefănescu, în regia lui Mircea Cornişteanu. Distribuţia spectacolului reuneşte nume importante ale trupei TNB, de la Ileana Stana Ionescu / Rodica Popescu-Bitănescu, la Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Marius Rizea, Dragoş Stemate, Daniel Badale, Fulvia Folosea.
Premiera oficială a spectacolului are loc vineri, 4 octombrie 2013, de la ora 19:30, la Sala Pictura (accesul se face din strada Batiştei, iar intrarea se află de-a lungul faţadei principale a teatrului, între Sala Atelier şi Sala Mare). Prima reprezentaţie pentru public are loc la matineu – duminică, 6 octombrie 2013, de la ora 11:00.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Teatru, Umor, Ştiri
31 octombrie 2012
Excepţional volumul de eseuri în miniatură „Umbra mării şi alte confesiuni”, publicat recent de discretul şi subtilul scriitor Dan Costinaş, la editura clujeană (cu nume parcă predestinat) „Argonaut”.
Aşa cum sublinia prefaţatorul, nimeni altul decât prozatorul şi politicianul Varujan Vosganian, cartea este binevenită, deoarece „literatura română i-a rămas datoare mării şi Dan Costinaş plăteşte cu rafinament, partea sa de datorie”.
Într-adevăr, deşi avem de milenii ieşire la mare, n-am reuşit să ne impunem ca un popor al mării. Şi e greu de găsit o explicaţie. Să fie de vină litoralul nostru, redus ca întindere, supralicitat, totuşi, cu superlativul „Marea cea Mare”? Primele porturi (Histria, Tomis, Callatis) ni le-au făcut grecii. Ai noştri aduceau mierea, ceara, vinul şi grâul până la ţărm. Străinii le încărcau şi le duceau mai departe.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Valeriu Butulescu in Critică literară, Cărţi
16 octombrie 2012
Romanul „Drumul egal al fiecărei zile” de Gabriela Adameşteanu a fost publicat în Italia, la Editura Cavallo di Ferro, în traducerea Celestinei Fanella.
Cartea „Drumul egal al fiecărei zile” a fost publicată de Cartea Românească în 1975 şi a fost republicată de Polirom în 2008. A primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul Academiei Române.
Versiunea franceză a romanului, „Vienne le jour”, a fost publicată în 2009 de prestigioasa editură Gallimard, în traducerea lui Marily Le Nir, şi nominalizată la premiul „Jean Monnet” pentru literatură europeană. Romanul a mai fost tradus în Bulgaria, la editura Balkani, şi va mai apărea în anul 2013, la editura germană Schoffling.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
2 februarie 2012
Nu pot căra gândurile lumii, căci multe sunt dintr-un început adunate şi-s ude cărările vieţii, de lacrimi, iar marginile sunt acoperite de secetă. Nu mă pot ridica din colbul arşiţei zilei de ieri, ca să pot aduna spicele de mâine, când ploaia va cădea fără să mai fie cer. Un nor a mai rămas singuratic acolo unde a fost cerul, şi ca o ultimă speranţă, în puful lui s-a ascuns un singur viitor. Voi găsi oare ultimul drum spre ultimul început?
În cuibul vulturului, acolo sus, unde muntele întreabă acel viitor dacă mai sunt văi pe care să poată să meargă pe urma naşterii sale, a rămas un gol. Nu poate focul să ardă pietrele din mine, de prea mult rece, pentru că ele au aşteptat prea mult timp singure în trepte de iubire. Fără ele, casele fericirii au dispărut. Acolo, jos, fereastra mea de timp se uită la mine cu ochii magului de la răsărit. Apusul lasă roşul lumii de dincolo, aici. Pictorii timpului, pe şevalete uriaşe, încearcă să picteze înapoi cerul şi lumina, pentru a ne vedea soarta. Ei, încet, înmoaie pensule uriaşe în sângele soarelui şi ne pictează venele în loc de cer, însă în ele fără nimic, doar nişte tuneluri goale fără sens.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Eseuri
7 voturi