Regizorul Felix Alexa pregătește o nouă premieră la Teatrul Național I.L. Caragiale din București cu piesa „Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Marius Manole, Istvan Teglas, Raluca Aprodu, Mihai Calotă și Victor Țăpeanu. Primele reprezentații cu public au loc în zilele de 20, 21, 22 ianuarie 2017, la Sala Atelier, începând cu ora 20:00. Biletele au fost puse în vânzare la Casa de bilete a TNB și online. Premiera oficială este programată la începutul lunii februarie.
Institutul Cultural Român din Berlin inițiază în anul 2014 seria de proiecții de film „New Romanian Films”, care prezintă cele mai recente filme românești, inedite pentru publicul german. La proiecție sunt invitati regizorii români de film, care vor purta, după vizionare, un dialog cu publicul prezent. Astfel ICR Berlin creează o platformă de prezentare a celor mai recente filme românești într-un cinematograf de artă din capitala germană.
Deschiderea seriei are loc pe 27 martie 2014, de la ora 18:00, în cinematograful FSK din Berlin Kreuzberg, cu pelicula ”La limita de jos a cerului”, în regia lui Igor Cobileanski, care îi are în distribuţie pe Igor Babiac, Ela Ionescu, Sergiu Voloc, Igor Caras-Romanov, Angela Ciobanu. Regizorul Igor Cobileanski va fi prezent la proiecție. Intrarea la film este liberă pentru elevi și studenți.
Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:
Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.
Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.
Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.
Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).
Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.
Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.
Edgar Allan Poe (19 ianuarie 1809 – 7 octombrie 1849) este unul dintre cei mai cunoscuţi romantici americani, poet şi prozator al misterului şi al macabrului. „William Wilson” este una dintre scrierile sale, care mi-a stârnit interesul deşi stilul este complet lipsit de spectaculozitate. Textul valorifică tema dublului, foarte des întâlnită în literatură, de altfel; apariţia fantomei unei persoane încă vii are, în civilizaţiile lumii, conotaţii negative şi trimite fără excepţie cu gândul la moarte. În plus, Poe insistă în textul său pe iritarea absolută, profundul disconfort psihic pe care anularea unicităţii ni-l provoacă oricăruia dintre noi. Stilul narativ este extrem de supravegheat şi subtil, cu fraze echilibrate şi sobre, fără a urmări vreun efect stilist, ci exemplificând mai curând o scriitură raţională şi logică.
Joi, 20 martie 2008, de la ora 19:00, publicul cinefil bucureştean va putea vedea, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38) un documentar şi trei scurtmetraje de ficţiune realizate de Igor Cobileanski: „Murind pentru Madrid”, „Saşa, Grişa şi Ion”, „(Plictis) şi Inspiraţie”, „Când se stinge lumina”. Intrarea este liberă.
Încarc...
50 voturi