Publicul este invitat miercuri, 20 ianuarie 2021, ora 19:30, să vizioneze lansarea volumului de proză scurtă „Viitorul amintirilor” de Italo Svevo, recent apărut în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihai Banciu. La eveniment participă Smaranda Bratu Elian și Bruno Mazzoni, profesori universitari, reputați italieniști și traducători, Mihai Banciu, traducătorul volumului, și Sever Voinescu, redactor-șef „Dilema veche”. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.
Într-un studiu din anii ’90, participanții își aminteau că se pierduseră într-un centru comercial pe când erau copii. Unii chiar au povestit aceste amintiri în detaliu, doar că exista o singură problemă: niciunul dintre acești oameni nu se pierduseră în mall. Au creat aceste false amintiri după ce psihologii le-au spus că acest lucru se întâmplase, iar părinții au confirmat asta. Așadar, ce se întâmplă? Daniel L. Schacter investighează tendința memoriei noastre de a comite erori.
maginează-ți un viitor unde nimeni nu moare, în schimb, mințile noastre sunt transferate într-o lume digitală. Acolo ele ar putea trăi într-un mediu realist simulat, cu corpuri avatar, fiind în legătură și contribuind la lumea biologică. Transferul minții constituie o atracție puternică, dar de ce ar fi nevoie pentru a scana creierul unei persoane și pentru a-i transfera mintea? Michael S. A. Graziano explorează provocările.
Manfred Spitzer, unul dintre cei mai cunoscuți psihiatri și specialiști în neuroștiințe din Germania, vorbește sâmbătă, 22 februarie 2020, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu despre cartea sa, „Demența digitală. Cum ne tulbură mintea noile tehnologii„, bestseller în Germania, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas. Manfred Spitzer are un dialog cu Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, Dino Ebneter, Country Managing Partner Mazars România, și Lidia Bodea, director general al Editurii Humanitas.
Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întâmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvânt că eram săraci amândoi și că tot avutul nostru nu era făcut decât din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore.
Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cântau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ce treceau însemnându-și dunga lor de fum pe cer, alți oaspeți n-aveam decît doar pe fantasticii delfini ce-și ridicau cozile lor din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătându-și piepturile lor mai albe decât spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau din nou umplând aerul cu țipetele lor stridente. Din spre port, glasul geamandurii străbătea sfâșietor la răstimpuri, ca glasul cuiva care se îneacă și cheamă după ajutor.
Și în singurătatea aceea nețărmurită în care visam, ca un alt Ramses, scoborât dintr-o piramidă, un tânăr cu înfățișarea stranie venea să mă cerceteze.
Încarc...
