Search Results

 12 octombrie 2016

„Personalitatea şi morala în artă” de Constantin Dobrogeanu-Gherea

Dl Maiorescu a publicat în “Convorbiri” două critici literare, una în numărul din septembrie și alta în cel din aprilie. Cea dintâi asupra comediilor dlui Caragiale, un fel de răspuns criticilor făcute acestor comedii, și a doua “Poeți și critici”, un fel de răspuns celor ce critică pe Alecsandri. Amândouă articolele au fost primite cât se poate de bine de întreaga presă română și unele ziare chiar le-au reprodus, lăudând importanța și însemnătatea lor. Nu putem decât să ne bucurăm, și pentru că dl Maiorescu a scris aceste critici, și pentru că ele au fost atât de bine primite de publicul cititor, care știe să prețuiască cunoștințele literare și talentul de critică al autorului. Dar nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri; ba chiar tocmai numele și însemnătatea d-sale ne silesc să-i cercetăm părerile date la lumină. Și ni se cere asemenea analiză mai mult decât oricui, pentru că și noi am scris despre comediile dlui Caragiale, pentru că părerile autorului sunt în unele privințe protivnice părerilor noastre și pentru că autorul ia la vale unele idei ce ne sunt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. Cititorii noștri nu ne vor bănui dacă ne vom opri cam mult la analiza unor fraze, argumentări, încheieri logice, așa de numeroase în micile articole ale dlui Maiorescu; căci citind scrierea noastră până la sfârșit, vor vedea că eminentul critic atinge chestii nespus de însemnate și prețioase.

Începem cu articolul asupra comediilor dlui Caragiale. Am zis că într-însul sunt multe păreri, pe care nu le primim deloc, dar trebuie să mai adăugăm că sunt altele, cu care ne unim în totul, ba sunt și unele rostite chiar de noi în articolul ce am scris asupra dlui Caragiale. Și noi zicem că „lucrarea dlui Caragiale este originală”, si noi credem despre comediile lui „că pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi” și că autorul a fost în dreptul său când și-a ales acel strat social, care, după noi, are însemnătate mult mai mare decât cred unii critici, și chiar decât pare a crede dl Maiorescu. Și noi zicem, de asemenea, că scrierile dlui Caragiale sunt mult mai pe sus decât melodramele franceze și dramele istorico-patriotico-naționale. Ne unim și cu ideea că „«trivial» este o impresie relativă din lumea de toate zilele, ca și «decent» și «indecent»” (se înțelege, nu trebuie exagerat sensul acestei fraze care ar putea îndreptăți orice pornografie). Și dacă criticul ar fi scris numai atâta, am putea să ne bucurăm că suntem de aceleași păreri, și cu atât mai mult, cu cât multe din ele le spusesem mai dinainte în Contemporanul. Dar criticul nu se mulțumește numai cu atâta, cu analiza scrierilor dlui Caragiale, ci, în scopul de a le apăra, se aruncă în teorii înalte asupra moralei în artă și tocmai aceste generalizări ni se par lipsite de temei. Dl Maiorescu vrea să apere lucrările dlui Caragiale împotriva învinuirii de nemoralitate. Spre acest sfârșit d-sa își pune întrebarea dacă arta, în general vorbind, are ori nu misiune moralizatoare, și răspunde: „Da, arta a avut totdeauna o înaltă misiune morală, și orice adevărată operă artistică o îndeplinește”. Rămâne deci să înțelegem în ce stă moralitatea artei. La această întrebare ni se dă următorul răspuns: „Orice emoțiune estetică, fie deșteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale”. În această uitare de sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă moralitatea artei. Pe lângă această teorie, adaugă d-sa o garnitură de argumentări, de deducții, de abstracții, încât suntem nevoiți să le reproducem aici în parte, pentru a se vedea cum și în ce chip își susține autorul teza.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 1 septembrie 2016

„Civilizaţie locală” de George Topîrceanu

― Strângeți rizervă, că se oprește! strigă vardistul, crăpând ușa dinspre stradă.

Și toți ai casei apucă în grabă căldări, căni și alte vase mai mărunte, cu destinații gospodărești felurite, și se reped speriați la robinet (casa are robinet ― n-ar mai avea!). Cu o mână febrilă, cel ajuns întâi dă drumul… Fsss! face robinetul. Și câteva picături, rămășiță săracă, sună jalnic în fundul unei căni. Cu o înduioșetoare simultaneitate, brațele celor din jurul robinetului se lungesc spre pământ.

Vardistul a plecat. Important și tardiv, el duce mai departe vestea fericită. Când ajunge pe la a patra casă, oamenii știu de mult că apa e oprită.

― Ce rezervă? Nu vezi că s-a închis? îl întâmpină o gospodină necăjită.

― Păi eu nu știu… eu așa am orden, răspunde omul oficial, bocănind din cizme mai departe, la altă casă. El are ordin să-i vestească pe toți cei din pontul lui că se oprește apa, și-și face strict datoria, chiar după ce apa s-a oprit de trei ceasuri.

Într-o ogradă ferită, o cișmea de modă veche țârâie o șuviță firavă de apă, de la un izvor din dealul Ciricului. Cam puțintică, nu-i vorbă, dar rece vara, potrivită iarna, și mai cu seamă sigură la orice vreme, ziua ca și noaptea. Apa marii instalații civilizate (cu care stăm în rândul orașelor moderne), printr-o ingenioasă rânduială a țevilor, e tocmai dimpotrivă: iarna ca gheața, vara călduță și-n orice anotimp cu capricii răutăcioase, ca o femeie fără amor. Pe ger îngheață, la dezgheț s-azvârle impetuos și îmbelșugat și sparge țevile (care, fiind cam șubrede, atâta așteptau); se infiltrează apoi prin pivnițe bătrâne, prin hrube vechi și tăinuite de la vremea lui Lăpușneanu-vodă, care răspund cine știe unde, sub vreo casă nouă… Și catastrofa e gata: într-o bună noapte, casa cea nouă se dărâmă cu instalație modernă cu tot, fără ca nimeni să-i fi prevăzut o prăbușire așa de prematură.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 8 septembrie 2014

Cer fără scări / Ciel sans escalier

Editura eLiteratura din Bucureşti a publicat în septembrie 2014, în format electronic şi tipărit, cartea bilingvă de poezii „Cer fără scări / Ciel sans escalier”, semnată de Ionuţ Caragea. Cartea de 215 pagini, publicată în română şi în franceză, începe cu două microprezentări scrise de Jacques Bouchard şi Ana Blandiana, urmate de cinci fragmente critice scrise în franceză de Constantin Frosin, Nicole Pottier, Jean-Paul Gavard-Perret, Clava Nor şi Angela Nache-Mamier. Prefaţa în limba română este semnată de criticul literar Ştefan Borbély, iar traducerile în franceză ale celor 66 de poeme din carte sunt realizate de Nicole Pottier & Clava Nour (42 poeme), Petruţa Spânu (10 poeme) şi Constantin Frosin (14 poeme). Fragmentele de pe coperta a IV-a sunt semnate de Jacques Bouchard, profesor la Universitatea din Montréal, şi scriitoarea Ana Blandiana, care îl întâmpină pe Ionuţ Caragea la întoarcerea acasă, în special la Oradea, după mai mulţi ani petrecuţi în Canada. Autorul copertei este graficianul Leo Orman. Volumul se poate comanda de la editura eLiteratura prin e-mail (office@epublishers.info), la telefon (0722.156.408), iar în scurt timp va fi disponibil în librăriile din Bucureşti şi din ţară.

Cer fără scări / Ciel sans escalier

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 mai 2013

Constelaţii diamantine nr. 5/2013

A apărut număr 5 din 2013 al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”. Se alătură şi acesta celorlalte în Biblioteca Citatepedia.

Multe articole, variate ca tematică, oferă material de lectură pentru fiecare. Desigur, nu lipsesc poezia şi epigrama. Ilustraţiile sunt alese dintre capodopereie maestrului flamand Rubens.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 21 ianuarie 2013

Constelaţii diamantine nr. 1/2013

A apărut primul număr din 2013 al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”. Şi acesta se alătură tuturor celor anterioare în Biblioteca Citatepedia.

Desigur, în luna în care îl aniversăm pe Mihai Eminescu, poetul naţional, nu puteau lipsi articole destinate acestuia, pe lângă porţia obişnuită de poezie. Artele plastice sunt prezente prin Albrecht Dürer, iar alte materiale interesante întregesc numărul.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 20 decembrie 2012

Constelaţii diamantine nr. 12/2012

Chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, a apărul ultimul număr din 2012 al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”. Se află inclus, alături de celelalte, în Biblioteca Citatepedia.

Acest număr este mai variat ca de obicei, iar lucrările de artă care îl îmbogăţesc vizual fac parte din creaţia lui Tintoretto.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'glod'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii