Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor.

În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana regală. În acel tron spun că se odihnea Mircea, care se află pictat înăuntrul bisericii, june încă, după cum era când a fondat-o. Statura lui e de mijloc, chipul blând și voios, ochii mari și albaștri, părul casta- niu-blond și bucălat. O parte din îmbrăcămintea lui e vechiul costum al cavalerilor cruciați: veșmânt scurt și spată, călțuni și culți, la genunchi are cusuți în fir vulturi cu două capete, pe deasupra poartă mantie roșie cu marginară de aur, și pe cap o coroană. Valorosul domn este înmormântat în biserică, în cea dintâi intrare; două mari pietre acoperă mormântul. Inscripțiunea uneia a început a se șterge, încât abia poți descifra câteva cuvinte și numele Mircea, iar pe cealaltă se citesc deslușit aceste cuvinte:

„Aici odihnește maica Teofana călugăriță, cu fie-sa doamna Florica și fiul seu Nicolae-vodă, leat 1425.”
Descoperire neașteptată și plăcută! Familia lui Mihai Viteazul în același mormânt cu bătrânul Mircea.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Locuri, Memorii
Comenteaza! »

Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre.

Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ai artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin fără nici o motivare; alții, prieteni, îl ridică în slavă și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară, Eseuri
1 comentariu »

Zița, tânără și, cum sunt îndeobște româncele noastre, foarte vioaie, a evoluat energic. Stimulată de ambițiile intelectuale ale lui Rică, ea a pătruns, prin Alecsandri și Bolintineanu, până la câteva romane franceze. Copiii și mai ales copilele lor n-au mai cunoscut decât literatură străină. Fetele chiar au suferit probabil, în delicatețea lor, pe urma „luptei pentru limba românească”, dusă acum douăzeci de ani cu un neuitat brio patriotic, și s-au închis desigur cu atât mai îndărătnic în admirația lor gingașă, pentru Bernstein-Bataille și Prevost-Bourget. Iar nepoții participă adesea activ la producția literară română, chiar când sunt fii și fiice de oameni cu stare; sau cel puțin cunosc, urmăresc și încurajează cum pot literatura românească produsă de vreo două decenii încoace. Totuși, lecturile lor favorite și inspiratoare sunt Henri de Regnier, Samain, Verhaeren, Rachilde – în scurt: catalogul de la „Mercure de France”. La care se adaogă pentru cei cu gustul grav și puternice trebuințe de idei: Barbusse și Romain Rolland. Acum în urmă de tot suntem, se-nțelege, expresioniști.

Astfel mi se arată publicul nostru literar de azi, considerat în elementele lui cele mai energice și hotărâtoare. În așa situație, Caragiale s-a învechit grozav, disproporționat față de timpul în care a trăit și a scris. Dar de învechirea operei sale publicul nu-i singur vinovat.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară, Eseuri
Comenteaza! »

Humanitas Fiction a publicat recent cartea „Pantera din subterană” de Amos Oz, autor a cărui operă este tradusă în peste patruzeci de limbi. Romanul a fost ecranizat în anul 2007, cu titlul „Micul trădător” („The Little Traitor”), un excelent film în regia lui Lynn Roth, cu Alfred Molina şi Ido Port în rolurile principale.

Într-un oraş zguduit de conflicte, Ierusalimul anului 1947, în Palestina aflată la finalul mandatului britanic, Amos Oz adună un băiat de doisprezece ani, cu o imaginaţie fără limite şi o inteligenţă sclipitoare, doi părinţi anxioşi, măcinaţi de temeri, unici supravieţuitori ai familiilor lor ucise în lagărele de concentrare din Europa, şi un soldat englez captiv într-un conflict pe care-l dezaprobă. Totul este plasat într-un context istoric complex, reuşind să creeze o poveste captivantă, scrisă cu mult umor şi o sinceritate fascinantă.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Filmul „Malavita: O familie criminală” („The Family”), o comedie neagră cu Robert De Niro şi Michelle Pfeiffer, poate fi văzut din 11 octombrie 2013 în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, rețeaua Cinema City (Arad, Arad GTC, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Constanța, Cotroceni, Ploiești, Sun Plaza, Târgu Mureș), Cinema Glendale (București), Palace (Oradea), Cortina (Oradea), Cityplex (Constanța, Brașov), Grand Mall (Satu Mare), Marcom (Buzău) și Colours (Craiova).

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Umor, Video, Ştiri
1 comentariu »

Adunarea de informații în sănătatea globală era o știință imperfectă: Funcționarii cutreierau satele, bătând din ușă în ușă, puneau întrebări, scriau răspunsurile în formulare de hârtie și apoi introduceau datele – bazându-se pe aceste informații incomplete, țările luau decizii majore. Joel Selanikio, un fanatic al datelor, parcurge schimbările monumentale din ultimul deceniu în colectarea de date în domeniul sănătății – începând cu Palm Pilot-ul și Hotmail-ul și ajungând în prezent la tehnologia cloud. (Filmat la TEDx Austin.)

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED, Video
Comenteaza! »