În anul Centenar al Marii Uniri, în semn de respect și recunoștință pentru jertfa înaintașilor noștri, căzuți la datorie în Primul Război Mondial, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Monumente ale cinstirii eroilor neamului” disponibilă începând de vineri, 12 octombrie 2018, în magazinele Romfilatelia țară.
Continuare »
fără voturi
Încarc...Librăria Humanitas de la Cişmigiu aşteaptă publicul miercuri, 22 martie 2017, ora 19:00, la prima ediţie a conferinţelor „Cărţile care ne-au făcut oameni” cu Dan C. Mihăilescu. Tema acestei prime seri este „Biblia – o carte cât lumea”, iar invitaţii lui Dan C. Mihăilescu sunt Francisca Băltăceanu, specialist în hermeneutica Bibliei şi în filologie clasică şi ebraică, şi Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor şi doctrinelor filozofice, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun.
Continuare »
1 voturiÎncarc...
„…Când n-ai voie să vorbești decât cu tine însuți, îți pare că ai rămas singur pe lume, că nu ești decât semnul de întrebare al celui care ai fost sau că trăiești într-o lume de surdo-muți, cu care – ceea ce este și mai trist – nu poți comunica nici măcar prin semne… De cele mai multe ori sonoritatea verbală îți încântă auzul, și minciuna cochetează cu adevărul după dispoziția urechii, nu a rațiunii. Liniștea și atitudinea statică însă măresc și mai mult temerea de necunoscut… Zgomotul este mult mai uman decât liniștea… Un concurs înscris te reîntoarce fatal la haosul inform dinainte de creația lumii” (Ion Minulescu, „Corigent la limba română”, București, „Cultura națională”, pag. 101-102).
Practica literară confirmă deplin psihologia și estetica implicată în această mărturisire. Povestirea lui Minulescu este vorbită. Între felul cum vorbește omul, și metoda după care își scrie istorisirile artistul Minulescu nu intervin atitudini, nici de paradă, nici de atelier. Prin înconjurul unor lungi și solide exerciții cu sonoritățile și cu substanța poetică a cuvintelor, acest scriitor a ajuns, cum se zice, să scrie cum vorbește. Abundența comparațiilor apare pe alocuri prea puțin controlată, totuși, comparația ca procedeu general corespunde aici unei trebuințe normale și constante de a-și face gândirea palpabilă continuu.
Astfel, în total, față de cetitori vorbirea lui Minulescu nu-i alta decât vorbirea lui cu sine însuși, cu acei pe care viața îi i-a scos în cale și care alcătuiesc țesutul însuși al povestirii. În sfera și la nivelul care i-au fost sortite, artistul își prezintă amintirile din copilărie și tinerețe cu o naivitate și simplicitate de vorbă echivalente povestirii lui Creangă. Simbolismul de atâtea ori categorisit ca deznaționalizat prin excelență este aici, prin excelență, scriitor român local.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Dl Maiorescu a publicat în “Convorbiri” două critici literare, una în numărul din septembrie și alta în cel din aprilie. Cea dintâi asupra comediilor dlui Caragiale, un fel de răspuns criticilor făcute acestor comedii, și a doua “Poeți și critici”, un fel de răspuns celor ce critică pe Alecsandri. Amândouă articolele au fost primite cât se poate de bine de întreaga presă română și unele ziare chiar le-au reprodus, lăudând importanța și însemnătatea lor. Nu putem decât să ne bucurăm, și pentru că dl Maiorescu a scris aceste critici, și pentru că ele au fost atât de bine primite de publicul cititor, care știe să prețuiască cunoștințele literare și talentul de critică al autorului. Dar nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri; ba chiar tocmai numele și însemnătatea d-sale ne silesc să-i cercetăm părerile date la lumină. Și ni se cere asemenea analiză mai mult decât oricui, pentru că și noi am scris despre comediile dlui Caragiale, pentru că părerile autorului sunt în unele privințe protivnice părerilor noastre și pentru că autorul ia la vale unele idei ce ne sunt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. Cititorii noștri nu ne vor bănui dacă ne vom opri cam mult la analiza unor fraze, argumentări, încheieri logice, așa de numeroase în micile articole ale dlui Maiorescu; căci citind scrierea noastră până la sfârșit, vor vedea că eminentul critic atinge chestii nespus de însemnate și prețioase.
Începem cu articolul asupra comediilor dlui Caragiale. Am zis că într-însul sunt multe păreri, pe care nu le primim deloc, dar trebuie să mai adăugăm că sunt altele, cu care ne unim în totul, ba sunt și unele rostite chiar de noi în articolul ce am scris asupra dlui Caragiale. Și noi zicem că „lucrarea dlui Caragiale este originală”, si noi credem despre comediile lui „că pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi” și că autorul a fost în dreptul său când și-a ales acel strat social, care, după noi, are însemnătate mult mai mare decât cred unii critici, și chiar decât pare a crede dl Maiorescu. Și noi zicem, de asemenea, că scrierile dlui Caragiale sunt mult mai pe sus decât melodramele franceze și dramele istorico-patriotico-naționale. Ne unim și cu ideea că „«trivial» este o impresie relativă din lumea de toate zilele, ca și «decent» și «indecent»” (se înțelege, nu trebuie exagerat sensul acestei fraze care ar putea îndreptăți orice pornografie). Și dacă criticul ar fi scris numai atâta, am putea să ne bucurăm că suntem de aceleași păreri, și cu atât mai mult, cu cât multe din ele le spusesem mai dinainte în Contemporanul. Dar criticul nu se mulțumește numai cu atâta, cu analiza scrierilor dlui Caragiale, ci, în scopul de a le apăra, se aruncă în teorii înalte asupra moralei în artă și tocmai aceste generalizări ni se par lipsite de temei. Dl Maiorescu vrea să apere lucrările dlui Caragiale împotriva învinuirii de nemoralitate. Spre acest sfârșit d-sa își pune întrebarea dacă arta, în general vorbind, are ori nu misiune moralizatoare, și răspunde: „Da, arta a avut totdeauna o înaltă misiune morală, și orice adevărată operă artistică o îndeplinește”. Rămâne deci să înțelegem în ce stă moralitatea artei. La această întrebare ni se dă următorul răspuns: „Orice emoțiune estetică, fie deșteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale”. În această uitare de sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă moralitatea artei. Pe lângă această teorie, adaugă d-sa o garnitură de argumentări, de deducții, de abstracții, încât suntem nevoiți să le reproducem aici în parte, pentru a se vedea cum și în ce chip își susține autorul teza.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Dezbaterea asupra ajutorului umanitar străin adânceşte de multe ori neîncrederea dintre cei care nu cred în „caritate” şi cei care nu cred în sprijinul pieţelor comerciale. Jacqueline Novogratz propune o cale de mijloc pe care o numeşte „capitalul răbdător”, cu exemple promiţătoare de inovaţii antreprenoriale ce conduc la schimbarea socială.
fără voturiÎncarc...Filmul de aventură „Legenda lui Tarzan” („The Legend of Tarzan”), cu Alexander Skarsgard în rolul legendarului personaj creat de Edgar Rice Burroughs, are premiera pe marile ecrane din România pe 8 iulie 2016. În film mai apar şi laureatul Premiului Oscar Samuel L. Jackson, Margot Robbie, nominalizatul la Premiul Oscar Djimon Hounsou, câştigătorul Premiului Oscar Jim Broadbent şi dublul laureat al Premiului Oscar Christoph Waltz.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
