Domnule doctor! Nu mai are puls
Caut prin buzunarele vieţii o monedă, pentru încă o zi. Dar de multe ori mă întreb dacă am luat cei mai buni pantaloni de viaţă. În poşetă am uitat o oglindă care trăieşte ziua de ieri. Oare cum va fi mâine? Vitrinele se uită urât la mine. În parcul pustiu un câine stă pe-o bancă care ţine de lesă, un alt câine. O statuie uscată de timp a înţepenit la trecerea de pietoni. A uitat să mai treacă. De fapt nici nu mai poate, de şuvoiul de maşini. Plouă cu lacrimi din mine, încet de sus. Oare am ajuns cer? O macara îmi mărgineşte privirea, de foarte mulţi ani. Ea sprijină o clădire, să nu cadă. Au început să apară altele noi, după douăzeci de ani. Dar încă stau drepte, clădirile. Un şir de borduri şi-au făcut ziduri de cetate. Cineva din sectorul nimănui le-a mai pus un alt şir de borduri pe spate. Operaţiunea a lăsat multe blocuri fără privire, fiind în continuare zbârcite şi cu faţada cenuşie. Piaţa a devenit o operă. În ea stau toate culorile şi cântă numai opere turceşti sau greceşti, artificiale. Dar la puţini spectatori. Trecători care nu se opresc, ci doar trec şi se uită.
Continuare »