Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre.

Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ai artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin fără nici o motivare; alții, prieteni, îl ridică în slavă și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară, Eseuri
1 comentariu »

Continuând seria emisiunilor de timbre emise sub sloganul „Ziua Mărcii Poștale Românești”, Romfilatelia realizează în 2015 un proiect aniversar, dedicat sărbătoririi a 130 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Începând cu ziua de miercuri, 15 iulie 2015, emisiunea de mărci poştale „130 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române” poate fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Ştiri
Comenteaza! »

Vineri, 29 august 2014, începând cu ora 16:00, Curtea Veche Publishing și Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București lansează volumul “Despre cer și pământ. Papa Francisc despre familie, credinţă şi rolul Bisericii în secolul XXI”. Evenimentul are loc la Ceainăria Cărturești Verona (Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15, parter). Intrarea este liberă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Institutul Cultural Român din Berlin prezintă în colaborare cu Zeughauskino Berlin pe data de 27 iulie 2014, de la ora 19:00, filmul „Pădurea spânzuraților”, regizat de Liviu Ciulei. Filmul este prezentat în limba română, cu subtitrare în engleză. Prezentarea peliculei la Zeughauskino (cinemateca din Berlin) face parte din programul-cadru „100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial”, iniţiat de către ICR Berlin pentru a marca centenarul acestui epocal eveniment istoric.

Cu acelaşi prilej, Nationalhistorisches Museum (Muzeul Naţional de Istorie din Berlin), în colaborare cu Zeughauskino, organizează în cursul anului 2014 o amplă serie de proiecţii cinematografice provenite din ţările implicate în conflict. Seria, intitulată „Războiul Global. Primul război mondial şi cinematografia”, îşi propune să prezinte, pe lângă filme canonice de război, şi anumite creaţii cinematografice internaţionale mai puţin cunoscute publicului german, cum ar fi producția americană din 1932, „Broken Lullaby”, în regia lui Ernst Lubitsch, sau pelicula „Westfront 1918”, realizată în 1930 de regizorul german Georg Wilhelm Pabst, precum și filmul francez „J’accuse”, regizat de Abel Gance.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Hercule-Savinien Cyrano de Bergerac (6 martie 1619 – 28 iulie 1655) este semnat de Irina Bădescu:

Eseist, poet satiric şi dramaturg. Fiu de mici nobili provinciali, intră în rândurile armatei; în 1641, rănit grav la asediul de la Arras, renunţă la cariera militară. Urmează cursurile maestrului subversiv al „gândirii libere”, Gassendi; în 1653, intră în serviciul ducelui de Arpajon unde, fiind un spirit independent şi bătăios, îşi face reputaţia de „duelgiu”. Doi ani mai târziu moare într-un accident. Cele două lucrări fundamentale ale lui sunt postume – apărute în 1657 şi 1662 – şi alcătuiesc opera intitulată L’Autre Monde – États et Empires de la Lune; États et Empires du Soleil (Lumea cealaltă – Statele şi imperiile Lunii; Statele şi imperiile Soarelui), o utopie de vulgarizare (în accepţia luministă a termenului) filosofico-ştiinţifică, inspirată din operele analoge ale englezilor Wilkins şi Godwin. Sub pana sa, polemică şi satirică, motivul călătoriei imaginare capătă o notă aparte, datorată atât îndrăznelii viziunii, cât şi aptitudinii autorului de a concretiza şi difuza o gândire profund contestatară, cum este „gândirea liberă”.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
Comenteaza! »

Fragmente din capitolul „Satan al lui Milton şi Shakespeare” din lucrarea „Canonul occidental. Cărţile şi Şcoala Epocilor” de Harold Bloom, Grupul Editorial ART, Bucureşti, 2007:

Milton are un loc permanent în canon, deşi astăzi este respins cu cea mai mare hotărâre de critica literară feministă. Într-o discuţie cu John Dryden, el a mărturisit cândva, oarecum pripit, că Spencer [Edmund Spenser] a fost „marele său original”, remarcă pe care am interpretat-o ca pe o apărare împotriva lui Shakespeare. Shakespeare a fost atât sursa anxietăţii poetice a lui Milton, autentice, deşi camuflate, cât şi, în mod paradoxal, a canonicităţii lui. Dintre toţi scriitorii post-shakespearieni, doar Milton, şi nu Goethe, Tolstoi sau Ibsen, a folosit cel mai bine reprezentarea shakespeariană a personajului şi a schimbărilor lui, chiar atunci când voia cu tot dinadinsul să iasă din conul de umbră al lui Shakespeare.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »