Search Results

 4 august 2022

Ivan Patzaichin FEST – Rowmania 2022

La un an de la dispariția multiplului campion Ivan Patzaichin, inițiatorul festivalului RowmaniaFEST – eveniment de referință pentru Tulcea și Delta Dunării – revenim cu o nouă formulă a festivalului, care să-i onoreze memoria. Ediția 2022 se va desfășura în perioada 5-10 septembrie, cu un eveniment de deschidere pe 5 septembrie, pe Faleză, urmat de Caravana Apele Unite ale României – o tură de vâslit în Delta Dunării, de la Tulcea la Mila 23 (6-8 septembrie) și de alte două zile pline între 9-10 septembrie la Tulcea.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 29 iulie 2022

Apel de proiecte „Dâmbovița Delivery 2022”

A avea un râu ce traversează orașul este un privilegiu pentru locuitorii acestuia, iar marile orașe ale lumii exploatează această resursă pentru a oferi oamenilor spații pentru recreere și petrecere a timpului liber, pentru activități educative și sportive, pentru odihnă și socializare. Potențialul Dâmboviței este departe de a fi cu adevărat valorificat de bucureșteni. În prezent, râul este cel mai mare spațiu nefolosit al Bucureștiului, iar împreună cu bulevardele adiacente reprezintă o barieră și un separator între sectoare, între cartiere și față de facilitățile de care au nevoie cartierele și locuitorii.

La această ediție a festivalului stradal Dâmbovița Delivery, care se desfășoară între 16 și 18 septembrie 2022, Nod Makerspace, Fundația Cărturești și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 propun cetățenilor și autorităților o discuție despre râu ca element de legătură – între cartiere, între oameni, între idei. Despre Dâmbovița ca arteră verde a Bucureștiului, un spațiu public vibrant în care oamenii se pot bucura de apă, de faună, floră și de comunitate.

Avem un râu. Ce facem cu el?

În weekend-ul 16-18 septembrie 2022, pe segmentul de râu Timpuri Noi – Mihai Bravu, recucerim apa cu sporturi nautice și animăm strada cu spectacole, ateliere, muzică și jocuri.

Invităm cetățenii Bucureștiului, în special locuitorii sectoarelor 3 și 4, să propună idei prin care spațiul din jurul Dâmboviței poate fi revitalizat. Căutăm atât soluții temporare – activarea zonei prin spectacole, discuții, expoziții și intervenții artistice, cât și permanente – propuneri de reconfigurare a spațiului pe care le putem propune autorităților.

Pentru mai multe detalii, întrebări, discuții vă invităm să accesați pagina evenimentului de apel la proiecte aici: https://www.facebook.com/events/718368142850483

Dacă ai o idee de proiect care poate transforma Dâmbovița, povestește-ne despre ea!

Proiectele pot fi înscrise în următoarele categorii:

1. ACTIVARE URBANĂ → proiecte de reconversie, reabilitare / propuneri de mobilier urban

2. INTERVENȚIE ARTISTICĂ → proiecte artistice care readuc la viață spațiul public din jurul râului

3. APROPIERE COMUNITARĂ → proiecte sociale care sprijină comunități și construiesc punți între oameni

Dâmbovița Delivery va sprijini proiectele selectate cu logistică și promovare și va susține financiar 5 proiecte cu câte €500.

AI o idee despre cum să revitalizezi râul Dâmbovița? Înscrie proiectul tău aici:

Call for artists

*Perioada de înscriere se încheie pe 9 august, ora 23:00. Cele 5 proiecte câștigătoare vor fi anunțate în data de 11 august.

Asociația Nod Makerspace este o organizație înființată în 2016, ce are ca obiectiv susținerea și stimularea profesioniștilor din arhitectură, arte decorative și arte aplicate, meșteșuguri, design, modă, prin resursele pe care le pune la dispoziție. Scopul pe termen lung al asociației este crearea de oportunități pentru îmbunătățirea nivelului de trai local și global și închegarea unei comunități puternice de creativi.

Nod Makerspace este un centru cultural-creativ de dimensiuni mari: atât o platformă tehnică ce oferă mijloace de prototipare, producție, consultanță, cât și un hub cultural și spațiu de interacțiune pentru start-up-uri creative. Misiunea Nod implică și organizarea de evenimente relevante pentru oraș și pentru comunitățile creative: conferințe, concursuri de design, târg de design local, cursuri practice, activări urbane.

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a luat naștere în 2010 la inițiativa multiplului campion european, mondial și olimpic la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin, și a arhitectului Teodor Frolu. Susține protejarea diversității culturale şi naturale a zonelor cu ape din România, promovarea patrimoniului hidrografic românesc, a profilului cultural și natural local, practicarea mișcării în aer liber și a unui stil de viață sănătos. Dezvoltă programe de antreprenoriat social ancorate în activități de consultare publică pentru a identifica direcțiile de dezvoltare potrivite pentru comunitățile cărora li se adresează.

Promovând practicarea sporturilor pe apă și transformarea râului într-o oază din inima marelui oraș, în care vizitatorii își pot petrece tihnit serile de vară, Asociația propune valorificarea inteligentă și creativă a râului Dâmbovița, care are potențialul de a deveni o diagonală verde ce reactivează zone urbane neutilizate și ale cărei maluri pot contribui la creșterea calității vieții și la reinventarea spațiului urban în acord cu nevoile locuitorilor. Prin campania Apele Unite ale României, proiectul Dâmbovița Smart River și activările Rowmania organizate în jurul Dâmboviței, Asociația susține importanța strategică a râului interior pentru o metropolă și modurile prin care acesta ajută orașul să devină unul inteligent și durabil.

 

Fundația Cărturești dezvoltă proiecte culturale și educaționale care contribuie la creșterea calității vieții urbane și încurajează cetățenii să participe activ la dezvoltarea sustenabilă a orașelor.

Fundația organizează evenimentul Street Delivery care se desfășoară anual în zece orașe ale țării. Evenimentul-manifest, inițiat în 2006 împreună cu Ordinul Arhitecților din România, revendică strada pentru pietoni și testează metode alternative de valorificare a spațiului public prin proiecte de artă urbană, arhitectura, inițiative civice și de mediu.

Începând cu anul 2020, Fundația Cărturești sprijină inițiativele locale de tip River Delivery care au ca scop accesibilizarea râurilor urbane și reconversia lor în artere culturale.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 20 mai 2022

Pictori ai bancnotelor românești

Romfilatelia introduce în circulație vineri, 20 mai 2022, mărcile poștale ale unei tematici filatelice înscrisă ca premieră națională sub titlul „Pictori ai bancnotelor românești”.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 17 martie 2022

Gala de premiere IPIFF la Odeon

Cea de-a XVI-a ediție IPIFF – Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți, al cărei director este regizorul Toma Enache, are loc în luna mai, în format fizic, proiecțiile fiind programate pentru 5-7 mai 2022 la Cinema Muzeul Țăranului, iar gala de premiere, cu invitați speciali, pentru 8 mai 2022, la Teatrul Odeon.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 5 ianuarie 2022

Bridget

Golan lansează versiunea live a piesei „Bridget”. Track-ul este inclus pe cel de-al doilea album, intitulat „I”, și lansat în luna august 2021, în cadrul festivalului de muzică Summer Well.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 3 decembrie 2021

Industrie culturală 4.0: profesii creative ale viitorului

„Industrie culturală 4.0: profesii creative ale viitorului”, proiect de promovare în mediul online a profesiilor creative contemporane, este adresat în special tinerilor din România care aspiră să lucreze sau sunt tineri practicieni în industriile culturale. Proiectul presupune producerea de materiale video, care au la bază structura unui interviu video cu un profesionist, care inovează în propriile meserii sau activează în domenii noi de activitate pe piața muncii, și materiale documentare despre ecosistemul cultural actual. Proiectul este produs de platforma Formare Culturală și continuă cercetarea începută în 2017 pe subiectul profesiilor creative în România.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'anual'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii