Search Results

 18 noiembrie 2022

Educație pentru schimbare și dezvoltare durabilă – 11 școli din Timișoara

Ediția 2022 a programului La PAS – „Educație pentru schimbare”, derulat de asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, în colaborare cu 11 școli din Timișoara, propune ca educația pentru dezvoltare durabilă să fie realizată într-o manieră integrată, bazându-se pe procese de transformare și colaborare între școală, familie, autorități publice și alți membri ai comunității. Programul educațional face parte din LA Pas / Slowing down, inițiat de Asociația CRIES în 2018, în cadrul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, promovează concepte și practici ce țin de consumul și producția responsabile și dezvoltă, pe termen lung, parteneriate solide cu școli care au preocupări legate de temele sustenabilității. Metodologia de lucru propusă de CRIES are la bază principiile educației experiențiale, facilitând dezvoltarea de contexte reale de învățare, astfel încât elevii și cadrele didactice să participe la acțiuni concrete de experimentare a consumului sustenabil în școli și în afara lor.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 3 noiembrie 2022

Gustul ca patrimoniu

Gustul ca patrimoniu: element de patrimoniu imaterial UNESCO, propus de asociația CRIES pentru reinterpretare în Timișoara, Cluj, Turda, Odorheiu Secuiesc, Făgăraș, Târgu Mureș și Iași în perioada 1 – 11 noiembrie 2022.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 29 septembrie 2022

„În umbra ei” de Simona Antonescu

Când spui sau scrii „Antonescu”, nouă din zece români se gândesc imediat la mareșalul Ion, șef al Biroului Operațiilor din Marele Cartier General al Armatei pe la 1914-1918. Astăzi ies din cutie (stupidă adaptare a “out of the box”-ului, nu?) și am să scriu „Antonescu” cu gândul bun la mareșala Simona, una dintre șefele Literaturii Române Contemporane pe la 2015-și mulți ani de acum înainte.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 septembrie 2022

LA PAS. Festival de Gastronomie Artizanală 2022

LA PAS. Festival de Gastronomie Artizanală are loc între 23 și 25 septembrie 2022 în Parcul Rozelor din Timișoara, în organizarea Asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 29 august 2022

Festivalul național de poezie „Nicolae Labiș”, ediția a 54-a

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava și în colaborare cu Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Primăria comunei Mălini, Societatea Scriitorilor Bucovineni, organizează ediția a 54- a a Festivalului Național de poezie „Nicolae Labiș“, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2022, la Suceava, Fălticeni și Mălini.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 18 august 2022

„Adolescent în ficțiune”

Proiectul de podcast și articole culturale „Adolescent în ficțiune” anunță un nou subiect de discuție inspirat din literatură, care se lansează joi, 18 august 2022: literatura pentru adolescenți din trecut. Ascultători și cititori deopotrivă sunt invitați să privească în urmă, atât în istoria personală, cât și în cea a literaturii, echipați cu căști pentru podcast și un browser pentru un text scris de un adolescent.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'Facebook'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii