Search Results

 5 februarie 2021

„Crăiasa zăpezii” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenȘapte povestiri

Întâia povestire

În care e vorba de o oglindă și de niște cioburi Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi, era chiar dracul. Și vrăjitorul acesta a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos și bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede și chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase priveliști în oglindă parcă erau spanac fiert și cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioși sau ședeau cu capu-n jos. Fețele lor erau așa de schimonosite că nu le puteai cunoaște și dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creștea și îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră. Dracul zicea că asta e foarte nostim și de haz. Când îi trecea cuiva prin minte vreun gând bun, în oglindă se arăta un rânjet, așa că desigur dracul vrăjitor se bucura de născocirea lui. Toți cei care umblau la școala lui de vrăjitorie – fiindcă trebuie să știți că avea o școală de vrăjitorie – spuneau în toate părțile că s-a săvârșit o minune; ziceau că abia acuma se putea vedea cum arată într-adevăr lumea și oamenii. Umblau în toate părțile cu oglinda și în curând n-a mai rămas nici o țară și nici un om pe care să nu-i fi schimonosit oglinda aceea. Într-o bună zi s-a gândit el să se urce și în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri și de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura și se strâmba și de-abia mai putea s-o ție; s-a urcat tot mai sus și mai sus și oglinda s-a strâmbat așa de tare și a tremurat așa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ și s-a spart în mii și milioane de bucăți. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri și mai mari, fiindcă unele bucăți erau cât un fir de nisip și au zburat duse de vânt peste tot pământul și au intrat în ochii multor oameni și cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit și întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă. Unii oameni s-au trezit cu câte un ciob chiar în inimă și inima lor s-a prefăcut deodată într-un bulgăre de gheață. Unele cioburi erau așa de mari, încât unii și alții le-au luat și au făcut din ele geamuri; dar ferească Dumnezeu să te fi uitat la vreun prieten prin geamurile acestea! Alte cioburi au ajuns ochelari, dar cei care purtau acei ochelari vedeau strâmb și judecau nedrept. Dracul râdea să plesnească de toate aceste năzbâtii. Și mai erau încă multe cioburi în lume. Vedem noi îndată.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 noiembrie 2020

Pe sub păsări și peste pești

Peste 50 de copii din Delta Dunării, cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, au participat la Incubatorul de lectură, un proiect inițiat de scriitoarele Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu. Experiența din vară s-a finalizat cu o carte scrisă chiar de copii, „Pe sub păsări și peste pești„. Lansarea cărții are loc online, marți, 24 noiembrie 2020, de la ora 14:00, în prezența autorilor și este transmisă LIVE pe pagina de Facebook Romania.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 septembrie 2020

„Schitt’s Creek” a luat tot ce putea lua la Emmy 2020

Cea de-a 72-a ediție a Premiilor Emmy nu a mai avut loc la Teatrul Microsoft din Los Angeles, din cauza pandemiei de COVID-19, fiind în schimb găzduită de Staples Center. Câștigătorii au ținut discursurile de acasă. Ceremonia a fost găzduită de Jimmy Kimmel.

Nominalizările au fost anunțate în luna iulie 2020, „Watchmen” conducând nominalizările cu unsprezece categorii, urmat de „Succession” cu zece și „Ozark” cu nouă categorii.

Serialul canadian „Schitt’s Creek” a devenit primul serial de comedie care a câștigat cele patru categorii principale (pentru actor în rol principal și secundar și actriță în rol principal și secundar) într-un singur an, precum și primul serial de comedie sau dramă care a câștigat toate cele șapte premii majore într-un singur an, devenind cea mai premiată comedie într-un singur an. Pentru rolul său principal din „Schitt’s Creek”, Dan Levy a devenit, de asemenea, prima persoană care a câștigat un premiu la trei categorii importante (Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie, Cel mai bun regizor de serial de comedie, Cel mai bun scenarist de serial de comedie) într-un singur an.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 august 2020

Orhidee

Romfilatelia continuă seria tematicilor dedicate Florei, prin emisiunea de mărci poștale „Orhidee”, care intră în circulație joi, 6 august 2020. Forme grațioase și culori superbe, prezențe exotice, la asta ne duce gândul atunci când auzim de orhidee. Speciile prezentate în această emisiune filatelică se găsesc pe teritoriul României.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 13 iulie 2020

Poetul Ionuţ Caragea a primit două premii în Franţa

În luna iulie 2020, poetul Ionuţ Caragea a obţinut două premii oferite de Societatea Poeţilor şi Artiştilor din Franţa. Este vorba de premiul al doilea la marele premiu „Henri Meillant” şi premiul al treilea la marele premiu „Jenny Alpha et Noël-Henri Villard”. Volumul cu care a obţinut aceste premii se numeşte „J’habite la maison aux fenêtres fermées” („Locuiesc în casa cu ferestre închise”). Acest volum a fost scris de autor direct în limba franceză şi a fost publicat la editura Stellamaris din Brest în anul 2019.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 1 iulie 2020

Culoarea aerului

Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește în perioada 1 – 15 iulie 2020, în Sala Acvariu, expoziția colectivă „Culoarea aerului”, ce reunește lucrările de pictură ale artiștilor Bogdana Contraș, Cornelia Gherlan, Adriana Vasile, Eugen Iovan și sculpturile invitatului lor, reputatul artist Aurel Contraș. Curatorul expoziției este criticul de artă Mădălina Mirea.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+luna +iulie'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii