Poetul Ionuţ Caragea a primit două premii în Franţa
În luna iulie 2020, poetul Ionuţ Caragea a obţinut două premii oferite de Societatea Poeţilor şi Artiştilor din Franţa. Este vorba de premiul al doilea la marele premiu „Henri Meillant” şi premiul al treilea la marele premiu „Jenny Alpha et Noël-Henri Villard”. Volumul cu care a obţinut aceste premii se numeşte „J’habite la maison aux fenêtres fermées” („Locuiesc în casa cu ferestre închise”). Acest volum a fost scris de autor direct în limba franceză şi a fost publicat la editura Stellamaris din Brest în anul 2019.
Câștigătorii celor două categorii sunt, în ordine, Jean Moraisin cu volumul „Aquarius”, respectiv, Yves Rousseau pentru titlul „Poésies”.
Ionuţ Caragea se află la al patrulea premiu câştigat în Franţa în numai doi ani. A mai fost premiat de două ori de Societatea Poeţilor Francezi, cea mai veche şi prestigioasă societate de poezie din Franţa. Volumul „Mon Amour Abyssal” a căştigat Premiul „Francois-Victor Hugo” în 2018, iar „J’habite la maison aux fenêtres fermées” a câştigat Premiul Mompezat în 2019.
Autorul declară:
În primul rând, le mulţumesc tuturor celor care mă apreciază şi mă citesc, le mulţumesc criticilor şi scriitorilor care mi-au dat credit, le mulţumesc prietenilor şi membrilor familiei mele pentru susţinere! Nici nu ştiţi cât de greu a fost acest drum! Chiar şi să fii publicat în Franţa, este o mare realizare, dacă ţinem cont de miile de manuscrise care ajung la o editură… Iar apoi, să concurezi cu poeţi importanţi din Franţa şi din întreaga lume şi să fii, de patru ori, pe cele mai înalte trepte, este o realizare care mă bucură enorm! Mai ales că Franţa este o ţară cu o cultură uriaşă, care a dat lumii atâţia şi atâţia titani ai literaturii, atâţia câştigători de Nobel. Poate că nu aş ajuns niciodată să fiu premiat în Franţa dacă nu mi se puneau atâtea obstacole în lumea literară românească. Dar, mai bine să merg pe drumul meu şi să performez într-o lume literară mult mai valoroasă şi mult mai sănătoasă decât a noastră.
Societatea Poeţilor şi Artiştilor din Franţa a fost înfiinţată în anul 1960 de scriitorul francez Henry Meillant. Este una dintre cele mai importante societăţi literare şi culturale din Franţa, onorând artişti din domenii precum poezia, pictura, sculptura şi muzica. În cadrul comitetelor acestei asociaţii au activat artişti cunoscuţi precum Maurice Genevoix, Paul Guth şi Léopold Sédar Senghor.