29 ianuarie 2020

Ionuţ Caragea, Premiul Mompezat pentru poezie

Ionuț Caragea a câştigat în Franţa Premiul pentru poezie Mompezat 2019, oferit de Societatea Poeţilor Francezi (Société des Poètes Français). Volumul premiat se numeşte „J’habite la maison aux fenêtres fermées” şi a fost publicat în 2019 la editura Stellamaris din Brest, Franţa. Dintre cele 5 volume care au fost publicate în Franţa, acesta este primul în care poetul este autorul unic al poemelor traduse sau scrise direct în franceză. Tehnoredactorul cărţii şi director al editurii Stellamaris este Michel Chevalier. Lectori şi corectori: Amalia Achard şi Marine Rose (ambele din Franţa). Coperta: Jacqueline Barkla (Australia).



Premiul Mompezat este al doilea premiu important pe care Ionuț Caragea îl câştigă în Franţa. În 2019, poetul a câştigat Premiul Francois-Victor Hugo, oferit tot de Societatea Poeţilor Francezi, volumul premiat fiind „Mon amour abyssal”, ed. Stellamaris, Brest, 2018 (traducere de Amalia Achard).

Premiul Mompezat este decernat pe 3 aprilie 2020 la Paris (Studio Raspail), atunci când are loc proclamarea oficială a palmaresului. Premierea se desfăşoară în prezenţa Comitetului Societăţii Poeţilor Francezi, a membrilor săi de onoare şi a celorlalţi câştigători.

De menţionat că pe lista câştigătorilor se mai află şi scriitoarea Sonia Elvireanu.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook