Ionuț Caragea a primit Premiul Genius
La Concursul internațional de literatură „Naji Naaman” din Liban, ediția 2021, au fost 3217 concurenți din 80 de țări și care au scris în 60 de limbi și dialecte.
Premiul Genius este acordat pentru a patra oară de la înființarea concursului în 2002, prima oară fiind acordat în 2016, a doua oară în 2018, a treia oară în 2020. La ediția din 2021 i-a fost acordat lui Ionuț Caragea.
Scriitorul orădean Ionuț Caragea a participat la ediția din 2021 a premiilor „Naji Naaman” cu volume distinse cu cinci premii la marile concursuri de poezie organizate în Franța, dar și cu un volum de aforisme.
Ionuț Caragea este considerat de mai mulți critici și oameni de litere liderul generației de scriitori douămiiști. Totodată, este apreciat ca unul dintre cei mai atipici și originali scriitori de care dispune în prezent România.
Premiile literare „Naji Naaman” au fost lansate în 2002, în Liban, de Fundația pentru Cultură Naji Naaman. Sunt decernate anual scriitorilor din lumea întreagă pentru „operele literare cele mai emancipate din punct de vedere al conținutului și stilului și care vizează să revigoreze și să dezvolte valorile umane”.
One thought on "Ionuț Caragea a primit Premiul Genius"