9 iulie 2021

Câștigătorii Festivalului-concurs de literatură „Rezonanțe Udeștene”, ediția a XXV-a

S-au desemnat câștigătorii Festivalului-concurs de literatură „Rezonanțe Udeștene”, ediția a XXV-a. În 2021, evenimentul s-a desfășurat în perioada 21-30 iunie 2021, doar online.

Organizatorii au declarat că această ediție a fost una extrem de bogată în lucrări, creații trimise de către iubitori și autori de poezie, proză sau reportaj. Festivalul a avut o acoperire națională și un volum foarte mare de muncă pentru juriu și organizatori. Așadar, s-au primit, în concurs, lucrări de la autori din București, Constanța, Galați, Prahova, Baia Mare, Târgoviște, Dorohoi, Dâmbovița, Ialomița, Slatina, Alexandria, Ploiești, Piatra Neamț, Focșani, Suceava, Botoșani, Rădăuți, Bacău, Onești, Sălaj, Târgu Jiu, Vaslui, Brașov, Dolj, Brăila.

La secțiunea Poezie:

  • Marele Premiu „Magda Isanos” și premiul Revistei „Bucovina Literară” – Suceava au fost obținute de Tiron Laura – Galați
  • Premiul I: Pătrăucean Constantin Andrei – Falcău – Suceava
  • Premiul II: Bucur Alexandra Emilia – București
  • Premiul III: Șulea Adela – Suceava
  • Premiul „Constantin Ștefuriuc”, oferit de cotidianul „Crai Nou” Suceava: Babei Mihai – Botoșani
  • Premiul Revistei „Hyperion” – Botoșani: Pasanciuc Ana – Suceava

La secțiunea Proză:

  • Marele Premiu „Eusebiu Camilar” a fost obținut de Babei Mihai – Botoșani
  • Premiul I – Crintea Maria Andreea – Constanța
  • Premiul II – Anghel Carmen Bernadeta – Piatra Neamț
  • Premiul III – Chirilă Ionuț Zaharia – Galați

La secțiunea Reportaj:

  • Premiul I – Hurjui Clara Ioana – Suceava
  • Premiul II – Ungureanu Paul Andrei – Suceava
  • Premiul III – Roșioru Anastasia – Suceava

Concursul, la fiecare ediție, își propune să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi.

Scriitorul sucevean Ioan Manole a spus că a fost o ediție cu un portofoliu de creații excepțional. Ioan Manole a completat:

Ediția din acest an, ediție care bornează un sfert de secol de existență, a fost una surprinzătoare. Foarte mulți „pretendenți” la gloria literară și-au trimis lucrările lor, iar nivelul acestora a fost unul foarte ridicat, ce a necesitat o analiză riguroasă și de durată. Le mulțumim tuturor pentru încredere, iar noi mergem mai departe.

Juriul ediției din acest an a fost constituit din Adrian Dinu Rachieru, profesor universitar, critic literar, eseist și prozator, Timișoara, membru în Uniunea Scriitorilor din România, președinte, doctor în filologie, critic literar, lector universitar Gina Puică, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava, membru, Mihaela Grădinariu, doctor în filologie, poet, critic literar, membru, prof. univ. dr., critic literar, Vasile Spiridon. Cu toții membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook