Search Results

 12 octombrie 2007

Premiul Nobel pentru Literatură 2007: Doris Lessing

Scriitoarea britanică este a unsprezecea femeie care a fost onorată cu prestigiosul premiu. Având 87 de ani, aceasta a devenit cea mai vârstnică deţinătoare a celei mai înalte distincţii pentru literatură, depăşindu-l pe Theodor Mommsen, care a primit premiul la 85 de ani, în 1902.

După cum precizează comunicatul Academiei Suedeze, Doris Lessing a fost aleasă pentru că este „povestitoarea epică a experienţei feminine, care, cu scepticism, ardoare şi forţă vizionară analizează o civilizaţie divizată”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 septembrie 2007

Vasile Pârvan sau ce dorim de la elevii noştri

Auzisem despre Vasile Pârvan când eram mică, aşa cum auzi din greşeală despre lucruri care rămân în tine pentru a le înţelege mult mai târziu; nu-mi amintesc exact cine şi ce-mi spusese despre Domnia Sa. Ceva legat de daci. Am aflat apoi, studentă fiind, despre „Getica” şi despre importanţa activităţii autorului acesteia pentru şcoala românească de istorie şi de arheologie, dar şi pentru cei care studiază istoria limbii române. De curând însă (profesor fiind eu acum), am descoperit un foarte interesant curs, ţinut la Universitatea din Cluj (în 1919!), pe care îl recomand călduros, intitulat „Datoria vieţii noastre”. Ideile sunt parcă ale timpurilor noastre şi am selectat câteva pasaje, cele care m-au surprins în felul acela plăcut în care găseşti, unde te aştepţi mai puţin, întrebări sau răspunsuri pe care le ştii adânc în tine şi pe care le auzi deodată rostindu-se.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 septembrie 2007

Nebuna dorinţă de a dansa

Nebuna dorinţă de a dansaAmbasada Franţei şi Institutul Francez face o invitaţie doritorilor de a participa luni, 17 septembrie, la ora 19:00, în cadrul Institutului Francez, la o lectură bilingvă din „Nebuna dorinţă de a dansa”, roman de Elie Wiesel, tradus în româneşte de Doru Mareş.

Vor participa Adina Diniţoiu şi Claudia Calvo, cu interludii muzicale la clarinet de Claudiu Marius Danciu şi Mihai Sergiu Rebac.

Filosof şi scriitor, Elie Wiesel a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1986, Premiul Medicis în 1968 şi Premiul Livre Inter în 1980. S-a născut în România şi este singurul supravieţuitor al familiei sale cu care a fost deportat la Auschwitz la vârsta de 15 ani.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 decembrie 2022

M.H. Maxy – De la avangardă la socialism

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) anunță vernisajul expoziției „M.H. Maxy – De la avangardă la socialism” care are loc miercuri 28 decembrie 2022, ora 18:00, în spațiul expozițiilor temporare de la parterul Galeriei Naționale. Expoziția este deschisă de domnul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România. Curatorul expoziției este c, director general al MNAR, iar comisar de expoziție, Patricia Bădulescu, muzeograf.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 16 decembrie 2022

Descântec

Dora Gaitanovici lansează primul album din carieră, „Descântec”, alături de Universal Music România & MediaPro Music. Materialul discografic prezintă o colecție de nouă piese inspirate din poveștile mitice și din folclor, printre care se numără piese despre personaje din povești și legende românești. Lansarea albumului a avut loc pe 11 decembrie 2022, la Club Expirat, unde Dora Gaitanovici a avut invitați pe scenă alături de ea pe Irina Rimes și Adrian Despot & Cezar Popescu, care au cântat în deschidere, dar și un public extraordinar care a fredonat alături de ea piesele deja lansate.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 decembrie 2022

Laborator III

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) anunță deschiderea expoziției „Laborator III. Aspecte din restaurarea unor lucrări de grafică și ceramică din China și Japonia aflate în patrimoniul MNAR” care va avea loc duminică, 11 decembrie, 2022, ora 16:00 în Sala Kretzulescu – intrarea prin Strada Walter Mărăcineanu.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'a fi dor'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii