Search Results

 21 iulie 2017

„Trubadurul” de Barbu Ştefănescu-Delavrancea

Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință.

„Trubadurul” – cum îl porecliserăm noi – trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă.

De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 23 iunie 2017

Vanessa şi sora ei

Editura Humanitas Fiction invită publicul la Librăria Humanitas de la Cişmigiu sâmbătă, 24 iunie 2017, ora 17:00, la lansarea romanului „Vanessa şi sora ei” de Priya Parmar, bestseller al editurii la Bookfest 2017. La eveniment vorbesc prof. dr. Mihaela Anghelescu Irimia, director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din România, Irina Horea, una din cele două traducătoare ale romanului şi Sandra Ecobescu, preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Romanul „Vanessa şi sora ei” a intrat imediat după publicare în topurile de vânzări americane şi a fost inclus pe listele celor mai bune titluri ale anului 2015. Ediţia în limba romană a apărut în colecţia „Raftul Denisei”, traducerea fiind semnată de Irina Horea şi Antoaneta Ralian.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 2 iunie 2017

„Alexandru Teodoreanu” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolHaralambie Talpă, „biv-vel-vornic de Țara-de-Giosu”, zice de Kostăkelu, nepotul lui Alecu-Vodă, că a scris „două cărți de ghidușii”, și, cu părere de rău pentru pierderea acelor scrieri, adaogă această înțeleaptă băgare de seamă: „atâtea cărți s-au păstrat din vechime, multe făcute de oameni proști, ca alți proști să se minuneze, și toate numai de jale scriu, ce dacă s-au găsit și un om de duh a scriere, să se veselească și strănepoții, au trebuit să se irosească”.

Însă, zicem noi, multor scrieri ce, lungă vreme, s-au socotit pierdute, învățații cu aprigă cercetare au izbutit să le dea de urmă; și foarte tare rugăm pe Alexandru Teodoreanu, editorul și adnotatorul mult prețiosului „Hronic al lui Vălătuc”, nu cumva să se lase de a le căuta cu neobosită râvnă pe acele ale lui Kostăkelu, încredințați fiind că istețimea firească, cea cu prisos dovedită, a acestui editor nu va lipsi de a-l pune oricând pe căile cele bune. Pân-atunci, să ne bucurăm de ce avem de față.

Lui Alexandru Teodoreanu i-a venit gândul să scrie povestiri humoristice în limbă și în ton vechi românesc. Acest gând e nou în literatura noastră, și această noutate se dovedește a fi valoare serioasă, rod firesc al unui talent energic afirmat.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 1 iunie 2017

Wonder Woman

Gal Gadot joacă rolul principal în „Wonder Woman”, un film impresionant de acțiune și aventură, regizat de Patty Jenkins, care odată cu premiera sa cinematografică din 2 iunie 2017, devine primul film dedicat în întregime super-eroinei DC.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 22 mai 2017

„Cozia” de Grigore Alexandrescu

Grigore AlexandrescuCa la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor.

În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana regală. În acel tron spun că se odihnea Mircea, care se află pictat înăuntrul bisericii, june încă, după cum era când a fondat-o. Statura lui e de mijloc, chipul blând și voios, ochii mari și albaștri, părul casta- niu-blond și bucălat. O parte din îmbrăcămintea lui e vechiul costum al cavalerilor cruciați: veșmânt scurt și spată, călțuni și culți, la genunchi are cusuți în fir vulturi cu două capete, pe deasupra poartă mantie roșie cu marginară de aur, și pe cap o coroană. Valorosul domn este înmormântat în biserică, în cea dintâi intrare; două mari pietre acoperă mormântul. Inscripțiunea uneia a început a se șterge, încât abia poți descifra câteva cuvinte și numele Mircea, iar pe cealaltă se citesc deslușit aceste cuvinte:

„Aici odihnește maica Teofana călugăriță, cu fie-sa doamna Florica și fiul seu Nicolae-vodă, leat 1425.”
Descoperire neașteptată și plăcută! Familia lui Mihai Viteazul în același mormânt cu bătrânul Mircea.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 8 mai 2017

Lady Macbeth – de la Shakespeare la Oldroyd

Filmul „Lady Macbeth” este inclus în cea de a XXI-a ediție a Festivalului Filmului European, ce se desfășoară în București (4–11 mai 2017), Iași (12–14 mai 2017), Tîrgu Mureș (19-21 mai 2017), Gura Humorului (19–21 mai 2017) și Timișoara (26 – 28 mai 2017). Acest articol a fost publicat iniţial de Dilema Veche.

S-arăţi ca floarea cea mai pură,
Dar fii năpârca de sub ea.

(„Macbeth” – Actul I, Scena 5)

Onorabile cititor în Dileme,

Dacă tot ne aflăm aici între patru ochi, încep cu o confesiune: citesc rareori cronici de film, dar niciodată înainte de vizionare; nu cred în rolul cuiva de a-i spune spectatorului dacă un film este bun sau rău, cred în capacitatea fiecăruia de a-şi forma liber o opinie. Mă deranjează inclusiv puzderia de instrumente (cu denumire intraductibilă, zic unii) de tipul „trailer” sau „spoiler”, în care se prezintă mult prea multe detalii din film. Apoi, cum îţi dai seama dacă părerea celuilalt este avizată sau nu, azi când tot românul se pricepe la cinema, când e şic să vorbeşti despre filme? Din fericire, încă mai există profesionişti care scriu texte de calitate, iar cronicile şi analizele lor sunt interesante, arătându-ţi unghiuri şi interpretări inedite care te pot ajuta să iei în considerare mai multe perspective, uneori opuse, în acelaşi timp.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'fericire+si+ura'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii