Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw, al cărui umor era neiertător, a fost invitat ca punct de atracţie la masa unor aristocraţi. Amfitrioana, cunoscută pentru inteligenţa sa cam şubredă, a făcut imprudenţa să-l întrebe:
– Spuneţi-mi, vă rog… Am auzit că peştele regenerează materia cenuşie. Ce peşte mă sfătuiţi să consum?
– Balenă! – răspunse prompt Shaw.
Pe stadioane se înjură de mama focului. „Oamenii din domeniu” ne spun că „aşa-i pe stadion”. Şi ei înjură, dar evită să-i vadă lumea, că nu dă bine.
Nu-ţi rezolvi o problemă până nu dai şpagă. „Aşa merg treburile”, auzim de la unii şi de la alţii, iar cei care susţin cel mai tare lucrul ăsta sunt cei care iau şi dau spagă.
Despre politicienii se spune că nu-şi urmăresc decât interesele proprii, nu pe ale ţării sau ale comunităţii care i-a ales. „Asta-i politica”, spun oamenii, plini de ciudă, refuzând în acelaşi timp să contribuie cu fonduri la repararea plafonului blocului, pe motiv că ei n-au nicio treabă, dacă stau la parter.
În colecţia Raftul Denisei de la Humanitas Fiction, a apărut de curând „Grădina uitată” de Kate Morton, în traducerea Sînzianei Dragoş.
În ajunul Primului Război Mondial o fetiţă este găsită la bordul unui vas cu destinaţia Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlineşte douăzeci şi unu de ani, Nell O’Connor află un secret care îi va marca destinul. Peste câteva zeci de ani, ea porneşte în căutarea adevăratei sale identităţi, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moşteniri neaşteptate. Conacul Blackhurst şi grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei, aparţinând unor generaţii diferite, ale căror destine excepţionale se continuă unul pe celălalt.