Lucian Velea

 1 ianuarie 2016

The Morning After

Moment acustic cu Meg Myers

fără voturi
 31 decembrie 2015

Bilanţul anului 2015

La final de 2015, tragem linie şi vedem ce s-a mai întâmplat la Citatepedia, în ansamblu.

Citatepedia.ro continuă să rămână, de departe, cel mai accesat site cultural-literar românesc. După mai mult de 10 ani de existenţă. Pe de altă parte, 2015 este primul an în care audienţa nu a mai crescut. Într-un fel, era de aşteptat, pentru că audienţa nu poate creşte la nesfârşit. Iar Citatepedia a ajuns „acolo unde nimeni nu a ajuns vreodată” în acest domeniu.

Aceasta rămâne şi cea mai mare provocare pentru Citatepedia: să găsească acele căi prin care să îi atragă pe cei care de obicei nu se dau în vânt după citate. Pentru că, în esenţă, este vorba despre idei – iar de idei bune ar trebui să aibă nevoie oricine are acces la internet.

Continuare »

3 voturi
 

Tu vas me manquer

Videoclipul cântecului interpretat de Maître Gims

fără voturi
 30 decembrie 2015

De trei ori în zori

Humanitas Fiction a publicat recent cartea „De trei ori în zori” de Alessandro Baricco. Noua sa ficțiune impresionează, dincolo de virtuozitatea stilistică, prin umanitatea personajelor, prin poezia luminoasă a descrierilor și prin poveștile vieților unor cupluri întâmplătoare, care se condensează în trei secvențe, la ora când ziua se îngână cu noaptea.

De trei ori in zori

Continuare »

fără voturi
 

Original

Videoclipul cântecului interpretat de Alina Eremia

fără voturi
 29 decembrie 2015

210.000 de citate

Chiar la sfârşit de an, Citatepedia.ro marchează un număr interesant, care sugerează de două ori nota zece.

Cu ceva timp în urmă, am introdus posibilitatea de a marca limba în care a fost scris un anumit citat. La un număr atât de mare de citate, procesul este anevoios. Pentru a-l accelera, am creat un mecanism prin care se poate specifica limba în care a scris un anumit autor, în caz că este numai una (cum se întâmplă de obicei). În acest fel, sperăm ca numărul citatelor pentru care ştim limba în care au fost scrise să crească semnificativ.

Pe de o parte, asta permite prezentarea unei informaţii mai precise atunci când un citat este disponibil în mai multe limbi (se face diferenţa între original şi traduceri).

Pe de altă parte, putem încuraja găsirea originalului, atunci când avem traducerea în română. În acest fel, nu doar că se dezvoltă partea internaţională a proiectului, dar şi acurateţea creşte. Sunt situaţii când astfel sunt depistate atribuiri eronate, traduceri inexacte, variante modificate etc. Citatepedia este unul dintre puţinele proiecte referitoare la citate care manifestă o preocupare constantă pentru exactitatea informaţiei, nu de a prezenta citate oricum.

În numele tuturor celor au pus umărul şi sufletul pentru a creşte Citatepedia şi în 2015, vă urez un An Nou minunat!

1 voturi


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
noiembrie 2026
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii