Ziua Culturii Naţionale este celebrată anual pe 15 ianuarie şi reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu.
Vineri, 15 ianuarie 2016, de la ora 19:00, la Ateneul Român, are loc spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului”. Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” şi TVR, îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe împreună cu invitații săi: Zamfira Mureșan (Țara Lăpușului, Maramureș), Mihai Moldovan (Valea Idicelului, Mureș), grupul de aromâni din Cogealac, Constanța (Dumitru Zogu, Nicolae Zogu, Mihai Gherase, Giogi Vasile), lăutari din Sudul Olteniei (Toni Căldăraru din Băbiciu, Titi Burcea din Băduleasa, Emil Zamfir din Corabia) și un grup vocal-instrumental din Maramureșul Voievodal (Ioachim Făt, Ioan Pop, Grigore Chira).
Frumosul guvernează lumea înconjurătoare. Îl regăsim în viața noastră, înfățișându-ni-se atât în forma sa clasică, atunci când prezența sa este evidentă, dar și într-o formă ascunsă, atunci când apare acolo unde nu te aștepți să-l găsești. Cel mai recent proiect marca Romfilatelia întărește această idee sub titlul sugestiv de „Florile spinilor” și aduce în atenția publicului specii de flori regăsite în România, caracterizate prin frumusețea florilor, dar și prin armura spinilor care le însoțesc, ambele îmbinându-se însă într-un mod armonios și creând astfel ceea ce privirea umană percepe drept frumos. Disponibilă spre vânzare începând de joi, 14 ianuarie 2016, emisiunea filatelică este alcătuită din patru mărci poștale și un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre și minicoala de 4 timbre cu manșetă ilustrată.
Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi invită pe cei interesaţi joi, 14 ianuarie 2016, ora 19:00, la lansarea romanului „Moartea la Deptford„, o poveste despre viaţa tumultoasă a poetului şi dramaturgului elisabetan Christopher Marlowe, o bijuterie literară semnată de Anthony Burgess, faimosul autor al „Portocalei mecanice”. Vorbesc despre carte George Volceanov, traducătorul romanului, şi criticii literari Bedros Horasangian şi Cosmin Ciotloş, iar actorul István Téglás citeşte câteva fragmente. Gazda întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.