Miercuri 20 ianuarie 2016, de la ora 20:00, pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău prezintă „Casa de pe graniță”, piesa lui Slawomir Mrozek, un proiect moldo-polonez de succes şi o reuniune remarcabilă de forţe artistice.
Actorii Petru Hadârcă, Silvia Luca, Iurie Negoiţă, Ninela Caranfil, Draga-Dumitriţa Drumi, Igor Babiac, Petru Oistric, Valentin Zorilă, Iurie Radu, Iurie Focşa, Ion Mocanu, Anişoara Bunescu, Lilia Bejan, Mihaela Damian-Oistric, Doriana Zubcu-Marginean, Ana Tkacenko dau viaţă unei drame profunde. „Casa de pe graniţă” este o profeție absurdă, periculos de reală în mileniul bântuit de războaie și calamități, de refugiați și de sinistrați.
Iată-ne ajunşi şi în 2016. Cum se cuvine la un nou început, avem noutăţi interesante.
Secţiunea Citate este reorientată spre citate celebre. În mare parte, aşa era şi înainte, dar acum accentul este mai puternic. Acest fapt a devenit posibil datorită informaţiilor despre mii de autori adunate în ultimii ani prin Datepedia.ro şi prin fişele autorilor. Datele au fost introduse în special de Simona Enache şi Dan Costinaş, cărora le mulţumesc în numele tuturor celor care beneficiază de ele.
Cum în 2016 comemorăm 400 de ani de la moartea, aproape simultană, a doi titani ai literaturii mondiale – William Shakespeare şi Miguel de Cervantes – paginile principale vor include pe tot parcursul anului rubrici care li se adresează.
Toate acestea aduc un plus de valoare paginilor celor mai accesate la Citatepedia.ro. Iar procesul continuă.
Pe partea internaţională, Dan Costinaş a preluat rolul de moderator şi la secţiunea în limba portugheză. Acum, secţiunea are interfaţa tradusă în portugheză, subiecte tematice şi alte facilităţi noi. În consecinţă, a fost ridicată la stadiul avansat.
Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti, prezintă sâmbătă, 16 ianuarie 2016, de la ora 12:00, în Sala Scoarţelor, spectacolul „Al nostru, Eminescu…” Intrarea este liberă.