Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi aşteaptă pe cei interesaţi miercuri, 24 februarie 2016, de la ora 19:00, la o seară dedicată îndrăgitei scriitoare Isabel Allende şi celui mai nou roman al său, „Amantul japonez„, publicat recent la Editura Humantas Fiction. Prezintă cartea scriitorii Ioana Baldea Constantinescu, Ana Barton şi Andrei Crăciun şi preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei, Sandra Ecobescu. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.
Muzeul Naţional de Artă al României organizează miercuri, 24 februarie 2016, de la ora 16:30, conferinţa „Imaginea din oglindă”, susţinută de prof. univ. dr. Adina Nanu în expoziţia „EGAL. Artă şi feminism în România modernă”.
Dacă eşti pe acest site, probabil ştii deja câte ceva despre Citatepedia.
Ce nu ştii este ce pregăteşte Asociaţia Culturală Citatepedia în acest an. Pentru că vrem să ne extindem.
Cel mai important, vrem să înfiinţăm o editură. Una cum nu mai există. Fără glumă.
Deja s-au format câteva concepte publicistice inedite. Vrem să acoperim nişe foarte puţin prezente în România.
Cel mai mult ne dorim să sprijinim autorii români. Nu ţinem să publicăm cărţi profitabile, ci cărţi în a căror valoare credem.
Pentru ca toate acestea să se întâmple, trebuie să abordăm lucrurile diferit. Idei sunt, trebuie să le punem în practică.
Avem nevoie de ajutorul tău pentru a porni. Ştii, acum este momentul să direcţionezi 2% din impozitul tău pe venit către o organizaţie non-profit. Te invităm să alegi Asociaţia Culturală Citatepedia. Nu te costă nimic, doar depui o declaraţie.
Într-un an ne vom strădui să vă facem mândri că aţi făcut-o!
Piesa scrisă de Valeriu Butulescu a avut premiera la Teatrul Naţional Radiofonic, pe canalul Radio România Cultural, în data de de 15 martie 2007, cu ocazia comemorării semicentenarului morţii lui Constantin Brâncuşi. În acest fragment din spectacolul radiofonic, puteţi recunoaşte vocile inconfundabile ale actorilor Ştefan Iordache şi Constantin Codrescu.
Biblioteca Citatepedia găzduieşte scenariul integral al acestei piese de teatru dedicate marelui Constantin Brâncuşi, de la a cărui naştere se împlinesc 140 de ani.
În cadrul programului „140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși”, derulat de Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” de la Târgu Jiu în parteneriat cu Institutul Cultural Român, în perioada 18-20 februarie 2016 are loc la Târgu Jiu o primă serie de manifestări dedicate sculptorului român.
Programul se deschide joi, 18 februarie 2016, cu vernisajul expoziției naționale de grup „Desenul post-Brâncuși”, a membrilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, deschisă la Galeriile de Artă ale Municipiului Târgu Jiu. Expun artiștii: George Apostu, Sava Stoianov, Constantin Popovici, Florin Isuf, Mihai Păcurar, Vlad Ciobanu, Darie Dup, Aurel Bulacu, Aurel Vlad, Ile Ștef, Mihai Țopescu, Valer Neag, Cristian Sida, Vasile Fuiorea, Gabriel Kelemen, Cătălin Geană, Daniel Semenescu, Daniel Șerban, Cristina Ploscariu, Florin Gheorghiu, Iliana Gheorghiu, Gheorghe Plăveți, Romana Țopescu, Dragoș Bădița, Petru Birău, Armand Landh, Georgiana Brandt, Gabriela Cristu Sgarbură, Adrian Bândea, Ioana Palmar, Ileana Ștefănescu, Bogdan Iepure, Ioana Avram, Dorina Ștefan, Gabriel Giodea, Valentin Boboc, Ilina Schileru.