Arhiva pentru decembrie, 2018

 25 decembrie 2018

„Culegătorul de stele căzătoare” de Dimitrie Anghel

De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptând să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avântat se umplea de o melancolie fără de margini, vrând să scape și el și să se amestece mai curând în oceanul acesta luminos, spre care râvnea de atâta vreme.

Ușoară ca o estompă, seara întuneca vârfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile.

Sus, întâile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scânteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdând tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar al celor de-abia bănuite. Prăpăstii negre de catifea, oceane de întuneric, pustiuri de cerneală se zugrăveau totuși pe alocuri, nemărginitele depărtări ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atâta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 

You Make It Feel Like Christmas

Videoclipul cântecului interpretat de Gwen Stefani featuring Blake Shelton

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

BJ Miller: Ce contează cu adevărat la sfârșitul vieții?

Ce ne dorim cel mai mult la sfârșitul vieții? Cei mai mulți își doresc doar confort, respect și dragoste. BJ Miller lucrează ca doctor într-un azil și meditează mult la felul în care le poate oferi pacienților săi un final demn și ușor. Urmăriți acest discurs emoționant, care aduce în atenție întrebări esențiale despre cum vedem noi moartea și cum apreciem viața.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 decembrie 2018

„Şt. O. Iosif: Patriarhale şi cântece” de George Topîrceanu

Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc. Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă.

În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv.

Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a spus de atâtea ori că e un fenomen literar straniu, o apariție unică în literatura modernă. Putea oare acest poet să aibă imitatori de talent?… Ca să fie viabilă, poezia coșbuciană de după Coșbuc trebuia să purceadă măcar în parte din complexul acelorași condițiuni multiple și excepționale, cu neputință de regăsit de două ori în același veac. Și nu e nevoie să străbatem șirul de cauze până la nebuloza primitivă, ca să ne dăm seama pentru ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să aibă nu numai seninătatea sufletului mândru, sprințar și înalt al țăranului din Năsăud, dar nici cultura lui clasică și gustul lui pentru clasicism. Vioiciunea artistică și temperamentală a lui Coșbuc, neastâmpărul sănătos, copilă resc, strălucitor, nu se găsesc nicăieri în opera unui poet atât de sfătos, de „cuminte”, cum se zicea pe vremuri, și de amărât ca Iosif. Versificația bogată, ritmul săltăreț, rima abundentă, în cascadă, puteau fi mai degrabă imitate.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 

Cozonac

Videoclipul cântecului interpretat de Cleopatra Stratan & Edward Sanda

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 

Rola Hallam: Doctorii, asistentele și lucrătorii umanitari care reclădesc Siria

Lucrătorii umanitari locali sunt surse de lumină în întunericul războiului, spune antreprenoarea și bursiera Rola Hallam, TED Fellow. Aceasta încearcă să-i ajute pe voluntarii locali din comunități distruse, precum cea siriană, în care distrugerea sistemului medical e folosită ca armă de război. Una dintre campaniile sale a realizat o premieră globală: un spital finanțat din crowdfunding. De la deschiderea sa, în 2017, Hope Hospital a tratat mii de copii. „Lucrătorii umanitari locali au curajul să persevereze, să se șteargă de praful ruinelor și să o ia de la capăt, riscându-și viețile pentru a-i salva pe alții”, spune ea. „Putem fi la fel de curajoși dacă nu privim în altă parte și nu le întoarcem spatele.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru luna decembrie 2018.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii