Mena Trott de la Movable Type, mama fondatoare a revoluției blogului, vorbește despre începuturile blogurilor, când a realizat că a oferi oamenilor obișnuiți puterea de a-și împărtăși viața online, e cheia construirii unei lumi mai prietenoase, mai unite.
Muzeul Naţional de Artă al României organizează sâmbătă, 21 februarie 2015, de la ora 11:00, conferinţa „Venus tolănită. De la Giorgione la Manet”, prilejuită de expoziţia „Ars Amandi. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX”. Conferinţa este susţinută de Cosmin Ungureanu, curatorul expoziţiei şi specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană şi Arte Decorative al MNAR.
Ultimele invenții ale lui Nathan Myhrvold și ale echipei sale – pe cât de geniali, pe atât de îndrăzneți – ne amintesc că lumea are nevoie de o creativitate remarcabilă pentru a aborda probleme mari precum malaria. Chiar pe când această idee ni se infiltrează în minte, el ne arată în direct o demonstrație a unui nou gadget ucigător de țânțari pe care trebuie să-l vezi pentru a crede că există.
Pe 13 februarie 2015 a intrat în cinematografe „Rolul vieţii mele” („Wish I Was Here”), comedia regizată de Zach Braff (care a mai realizat „Garden State”, „Chicken Little”, „Oz the Great and Powerfull”). Plasat pe o platformă online destinată strângerii de fonduri prin donaţii, filmul a reuşit să adune în numai trei zile suma de 2 milioane $. După o lună se strânseseră 3,1 milioane $, adică jumătate din bugetul filmului. Susţinătorii de pe internet au putut, în funcţie de mărimea contribuţiei, fie să viziteze platoul de filmare, să ia masa cu vedetele, să dea numele unui personaj sau chiar să apară cu o replică în film.