Arhiva pentru octombrie, 2014

 27 octombrie 2014

Biblioteca Română din Freiburg – izvor de cultură românească în Occident şi loc al memoriei exilului românesc

Miercuri, 29 octombrie 2014, are loc, în spaţiile de reprezentare ale Ambasadei României la Berlin, manifestarea intitulată „Biblioteca Română din Freiburg – izvor de cultură românească în Occident şi loc al memoriei exilului românesc”, eveniment cu o deosebită semnificaţie cultural-istorică, organizat de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Biblioteca Română din Freiburg, cu sprijinul Ambasadei României în Germania şi a Institutului Cultural Român la Berlin.

Expoziţia oferă un tablou al complexei activităţi culturale ale uneia din cele mai importante instituţii ale exilului românesc postbelic, informaţii despre principalele colecţii de carte, despre personalităţile exilului şi despre raporturile cu autorităţile române şi germane. Expoziţia este însoţită de o scurtă sesiune de comunicări, susţinută de către autorităţi în materie din partea Bibliotecii Române din Freiburg şi din partea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, precum prof. dr. Matei Cazacu, dr. Mihai Neagu Basarab, dr. Radu Preda, dr. Ursula Ott şi dr. Mihaela Toader.

Continuare »

fără voturi
 

Arde

Videoclipul cântecului interpretat de Lora

fără voturi
 

Aziza Chaouni: Cum mi-am adus râul şi oraşul înapoi la viaţă

Râul Fez șerpuiește prin medina orașului Fez din Maroc — un oraș medieval labirintic cuprins în Patrimoniul Universal UNESCO. Considerat odată „sufletul” acestui falnic oraș, râul a sucombat canalizării și poluării și, în anii ’50, a fost acoperit bucată cu bucată, până nu s-a mai văzut deloc. TED Fellow Aziza Chaouni povestește despre eforturile ei de 20 de ani depuse pentru restaurarea gloriei de altădată a râului și transformarea orașul ei prin acest proces.

fără voturi
 24 octombrie 2014

Dan Lungu lansează romanul „Sunt o babă comunistă!” în limba norvegiană

Pe 5 noiembrie 2014, la Oslo, are loc lansarea volumului „Jeg er ei kommunistkjerring” („Sunt o babă comunistă!”) de Dan Lungu, în prezenţa autorului. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm şi se desfăşoară în colaborare cu editura Bokvennen, cea care a publicat traducerea în norvegiană a volumului, şi Ambasada României în Regatul Norvegiei. E.S. domnul Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Regatul Norvegiei, va vorbi în deschiderea evenimentului.

În cadrul lansării, Dan Lungu va purta un dialog cu traducătorul romanului, Steinar Lone, despre contextul care a condus la apariţia poveştii, despre povestea scrierii romanului şi despre procesul traducerii. La final, scriitorul român va răspunde întrebărilor publicului prezent.

Continuare »

fără voturi
 

But Beautiful

Tony Bennett şi Lady Gaga live în concert la Bruxelles

fără voturi
 

Hans Rosling & Ola Rosling: Cum scăpăm de ignoranţa asupra lumii

Cât de multe știți despre lume? Hans Rosling folosește celebrele sale grafice cu populația lumii, cu sănătatea și veniturile (și o baghetă foarte foarte lungă) pentru a demonstra că aveți o probabilitate statistică mare de a vă înșela complet în ceea ce credeți că știți. Luați parte împreună cu publicul său la un chestionar, iar apoi învățați de la Ola, fiul lui Hans, 4 căi rapide de a fi mai puțin ignoranți.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna octombrie 2014.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
octombrie 2014
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii