The Grandmaster
„The Grandmaster” / „Marele maestru”, pe care îl puteţi vedea deja de câteva zile pe marile ecrane din România, a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine. Am descoperit de mult că îmi plac filmele de gen, fără să fac cu tot dinadinsul o pasiune din asta. Dar mă bucură felul în care spiritul acesta oriental, plin de poezie şi profunzime – chiar şi în violenţă – a reuşit să cucerească o cinematografie atât de superficială uneori, cum e cea americană. Nu-mi vin acum în minte decât două titluri (poate pentru că acestea mi-au plăcut cel mai mult), care m-au încântat şi pe care le-aş urmări iar şi iar, descoperind mereu alte faţete – „Crouching Tiger, Hidden Dragon” şi „Hero”.
Continuare »

