The Grandmaster
„The Grandmaster” / „Marele maestru”, pe care îl puteţi vedea deja de câteva zile pe marile ecrane din România, a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine. Am descoperit de mult că îmi plac filmele de gen, fără să fac cu tot dinadinsul o pasiune din asta. Dar mă bucură felul în care spiritul acesta oriental, plin de poezie şi profunzime – chiar şi în violenţă – a reuşit să cucerească o cinematografie atât de superficială uneori, cum e cea americană. Nu-mi vin acum în minte decât două titluri (poate pentru că acestea mi-au plăcut cel mai mult), care m-au încântat şi pe care le-aş urmări iar şi iar, descoperind mereu alte faţete – „Crouching Tiger, Hidden Dragon” şi „Hero”.
Fără a fi la fel de bun, în opinia mea, „The Grandmaster” a reuşit să mă bucure, vizual şi muzical, preţ de aproximativ două ore, într-o seară de vineri, 13 septembrie 2013. Tony Leung face un rol excelent, Ziyi Zhang este grozavă (convingătoare şi perfect acordată la rolul dificil pe care şi-l asumă). Scenele de luptă sunt extraordinare, imaginile sunt puternic ancorate în senzitiv şi pline de poezie, iar replicile, încărcate de filosofie, cer gândire şi căutare de sens profund. Muzica este excelentă şi face călătoria vizuală teribil de plăcută. Singura neplăcere a venit din aparentele rupturi dintre secvenţele narative – am înţeles că varianta iniţială era semnificativ mai lungă, iar decupajele mi s-au părut oarecum sesizabile…
Pelicula este, conform indicaţiilor realizatorilor şi distribuitorilor, o biografie a celebrului Ip Man, marele maestru al artelor marţiale şi profesorul lui Bruce Lee. De fapt, lucrurile mi s-au părut mai complicate de atât. Scenariul se ocupă, alternativ, de cel puţin alte trei-patru personaje, încercând să le prezinte convingerile şi isprăvile (Gong Er, The Razer şi Ma San, poate chiar Gong Yutian), motiv pentru care mie (cel puţin) mi s-a părut un film despre alegeri. Între numerosele stiluri ale artelor marţiale există diferenţe notabile şi, tot astfel, marii maeşti aleg drumuri diferite pentru a transmite mai departe învăţăturile lor, atunci când războiul şi haosul le cutremură vieţile.
Doar timpul va decide cine alege drumul bun… Iar finalul explică atât titlul, cât şi dedicaţia filmului: învinge acela care îşi păstrează verticalitatea indiferent de loviturile vieţii, acela care ştie să păstreze darul şi arta luptei sale, acela care nu cedează răului, răzbunării şi banului, acela care învaţă de la toţi fără a se uita pe sine, acela care reuşeşte şi ridice moştenitori adevăraţi (nu neapărat de-un sânge cu el), devenind, pur şi simplu, Marele Profesor. Întrebarea sa, adresată fiecăruia dintre noi este: „tu ce fel de luptător eşti?”… Iar concluzia, indiferent de alegerile pe care le facem, este că, în viaţă, totul (de fapt, viaţa însăşi) se reduce la două cuvinte: orizontal şi vertical.
fără voturi
Încarc...