4 aprilie 2014

170.000 de citate şi un nou lider de participare

Într-un ritm de circa o mie de citate la 3 zile, contorul de la Citatepedia.ro a ajuns la un număr foarte rotund: 170.000! Iar dacă lucrurile continuă tot aşa, peste doar 3 luni vom vedea incredibilul 200.000!

Michelle Popescu aka Micheleflowerbomb a devenit lider de participare, depăşindu-l pe Gheorghe Culicovschi, care era pe prima poziţie de câţiva ani, cu peste 19.000 de înregistrări adăugate (în general, epigrame – marea sa pasiune). Iată că, deşi prima poziţie părea intangibilă, Michelle a reuşit să o ocupe, printr-o impresionantă perseverenţă. Şi nu dă semne că s-ar opri aici. Mai mult, să nu uităm că este deja principala participantă cu înregistrări audio la Audioteca Citatepedia.

De remarcat că mai mult de jumătate din conţinutul în limba română a fost adăugat de doar 5 persoane. Aceasta dovedeşte încă o dată cât de mult poate influenţa fiecare proiectul, dacă există cu adevărat voinţă.

Per total, Citatepedia a depăşit 315.000 de citate în 37 de limbi. Secţiunile cu cel mai mare succes până acum sunt cele în italiană şi franceză, dar multe altele au potenţial. Să vedem ce surprize ne mai rezervă viitorul!

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

One thought on "170.000 de citate şi un nou lider de participare"

  1. Cazan spune:

    Buna ziua, reprezint Organizatia Studenteasca a Universitatii de Vest din Timisoara. Organizam un eveniment pentru promovarea tinerelor talente care pana acum nu sunt cunoscute printre care si persoane pasionate de literatura (scriitori de poezie sau proza). Acest eveniment este StudentFest. Rugamintea pe care v-o adresez este sa ne ajutati la promovarea acestui eveniment pe pagina dumneavoastra. Este un mod de a ajuta la impulsionarea oamenilor si mai ales a tinerilor sa dezvolte arta in toate formele sale. Va multumesc anticipat si in speranta ca rugamintea mea nu v-a fost indiferenta va las site-ul care trebuie trimis:http://studentfest.ro/inscriete/inscriere-participanti/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook