Arhiva pentru iulie, 2013

 29 iulie 2013

Cu bastonul prin Bucureşti

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN) a lansat sâmbătă, 27 iulie 2013, un nou traseu cultural al Capitalei, în cadrul proiectului “Cu bastonul prin București”. Primele două tururi ghidate organizate sâmbătă, 27 iulie, și duminică, 28 iulie, s-au bucurat de participarea a peste 200 de persoane, de toate vârstele, dornice să descopere oraşul pas cu pas.


Continuare »

1 voturi
 

Asas do Desejo

Videoclipul cântecului interpretat de Rita Guerra

1 voturi
 

Joseph Kim: Familia pe care am pierdut-o în Coreea de Nord şi familia pe care am câştigat-o

Joseph Kim, un refugiat care trăieşte acum în Statele Unite ale Americii, spune povestea vieţii din timpul anilor de foamete în Coreea de Nord. Deşi a început o nouă viaţă, el încă își caută familia pe care a pierdut-o.

fără voturi
 26 iulie 2013

Dylan Moran la Bucureşti

Livehouse Comedy continuă seria show-urilor de comedie cu o nouă premieră pentru România: Dylan Moran – unul dintre cei mai apreciaţi performeri de stand-up comedy din Europa. Actorul irlandez vine pentru prima dată la Bucureşti, show-ul său fiind programat pe 8 octombrie 2013, la Cinematograful Scala. După Eddie Izzard şi Pablo Francisco, acesta este cel de-al treilea show de stand-up comedy internaţional confirmat în România în 2013.


Continuare »

fără voturi
 

Slow Down

Videoclipul cântecului interpretat de Selena Gomez

fără voturi
 

John McWhorter: Msjl txt ucid limbajul. Glumesc!!!

SMS-urile înseamnă moartea capacității de a scrie corect? John McWorther postulează că SMS-urile sunt mult mai mult decât credeam – lingvistic, cultural – și sunt numai vești bune.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna iulie 2013.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
iulie 2013
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii