Să fi fost Bardul o femeie?
Controversele legate de identitatea lui William Shakespeare nu mai sunt de mult o noutate. Considerat de mulţi un negustor cu puţină carte şi un actor din Stratford-Upon-Avon, acesta nu ar fi putut crea personal faimoasele capodopere care îi sunt atribuite. Experţii situaţi în tabăra anti-shakesperiană, printre care Sigmund Freud, Charles Dickens şi Mark Twain, au adus argumente legate de analiza pieselor de teatru care îi fac să creadă că autorul este o persoană cu educaţie, care a călătorit mult prin lume şi deţine informaţii laborioase despre viaţa complicată de la curte, lucru greu de crezut în cazul unui provincial obscur.
Unul dintre susţinătorul identităţii feminine a autorului creaţiilor shakespeariene este John Hudson, un cărturar englez, specializat în Shakespeare, care a declarat în „The Oxfordian” că dacă Amelia Bassano Lanier, fiica legitimă a unui muzician italian de la curtea reginei Elizabeta, nu a scris toate piesele, cu siguranţă a fost o colaboratoare foarte importantă. Se presupune că aceasta a fost amanta lui William Shakespeare, iar participarea sa ar explica referinţele muzicale şi italieneşti conţinute în piese şi sonete.
Continuare »