Arhiva pentru septembrie 28th, 2012

 28 septembrie 2012

„Insula femeilor” în Bucureşti

„Insula femeilor” devine încet, dar sigur, cea mai jucată piesă a dramaturgului petroşenean Valeriu Butulescu. Şi nu e de mirare. Acum trei ani, pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti, cunoscutul actor şi om de teatru George Mihăiţă i-a înmânat lui Butulescu, pentru piesa „Insula femeilor”, Premiul pentru cea mai bună comedie a anului 2009.

Textul, deşi destul de dificil pentru o punere în scenă, a atras imediat atenţia teatrelor româneşti. Pe baza acestui text au fost montate mai multe spectacole, începând cu Teatrul de Comedie Bucureşti (în regia Gabrielei Dumitru, 2009) şi Teatrul „Metropol” Bucureşti (în regia lui Mircea Marin, 2010).

Continuare »

4 voturi
 

O afacere regală

Vineri, 28 septembrie 2012, de la ora 20:00, la Cinema Studio din Bucureşti are loc premiera filmului „O afacere regală”, regizat de Nikolaj Arcel. Lungmetrajul a fost selecționat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2012, Mikkel Boe Følsgaard a primit Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor, iar Rasmus Heisterberg și Nikolaj Arcel, Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu.


Continuare »

fără voturi
 

Usman Riaz și Preston Reed: Un tânăr chitarist își întâlnește eroul

Usman Riaz este un tânăr talentat de 21 de ani, care cantă la chitară cu percuție, un stil pe care l-a învățat urmărindu-și eroii pe YouTube. TED Fellow cântă pe scenă la TEDGlobal 2012 – fiind urmat de un impresionant solo al maestrului chitării cu percuție, Preston Reed. Urmăriți acești doi chitariști realizând o veritabilă improvizație de moment.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 28 septembrie 2012.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
septembrie 2012
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii