Arhiva pentru martie 8th, 2012

 8 martie 2012

Iubesc nesfârşitul din tine!

Din pomul grădinii Edenului a fost cules fructul oprit. Prin Eva s-a născut lumea. Adam a pus semnul vieţii în pântecele creaţiei. Atunci s-a născut raiul, pentru că au perceput durerea existenţei şi-apoi al naşterii. Ei au coborât din el pe pământ, pentru pedeapsa cu truda existenţei. În rădăcini adânci a rămas întipărită speranţa de întoarcere şi izbândă. Tot atunci, odată cu iubirea, au fost împărţite: ura, viclenia şi trădarea, prin şarpele rece, prin privirea şi ochii lui. În goliciunea albă a trupurilor, lumina cerului a zidit plăcerea privirii. In curburile trupului, Evei, a crescut încet perfecţiunea creaţiei. Prin puterea trupului lui Adam, s-au construit cărările vieţii. Mărul s-a dorit a fi pofta virginităţii. Copacul a devenit coroana rădăcinilor noastre.

Continuare »

11 voturi
 

Poem pentru femei

Poezie de Lelia Mossora, într-o prezentare video realizată de Ioana Lazăr

1 voturi
 

Tony Porter: Un apel adresat bărbaţilor

La TEDWomen, Tony Porter adresează un apel bărbaţilor de peste tot: „Nu te purta ca un bărbat!” Spunând poveşti puternice din viaţa lui, arată cum această mentalitate, băgată în capul atâtor bărbaţi şi băieţi, poate duce la o lipsă de respect, maltratarea şi abuzarea femeilor. Soluţia lui: Eliberează-te din „cutia de bărbat.”

1 voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 8 martie 2012.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
martie 2012
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii