Arhiva pentru ianuarie, 2012

 25 ianuarie 2012

Prezenţe româneşti la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin dă startul pe 9 februarie 2012 celei mai importante competiţii de producţii de film din întreaga lume. Ca în fiecare an, Institutul Cultural Român din Berlin sprijină participarea românească la festival.

Cea de-a 61-a ediţie a Berlinalei include cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Radu Jude, „Toată lumea din familia noastră”, care va fi proiectat în premieră mondială în secţiunea Forum. „Toată lumea din familia noastră” tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sârbu şi Gabriel Spahiu, cu apariţia extraordinară a cunoscuţilor actori Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Scenariul este semnat de Radu Jude şi Corina Sabău, autoarea romanului „Bloc 29, apartamentul 1”.

Continuare »

1 voturi
 

Dreptate la înălţime

Filmul „Dreptate la înălţime” („Man on a Ledge”), cu Sam Worthington în rolul principal, vine în premieră din 27 ianuarie 2012 în cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex – Băneasa, Glendale Studio (Bucureşti), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Iaşi, Piteşti, Târgu Mureş), Cityplex (Bucureşti, Constanţa, Braşov, Tulcea), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Cortina (Oradea), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare).

Continuare »

fără voturi
 

Ian Ritchie: Ziua în care l-am refuzat pe Tim Berners-Lee

Imaginează-ţi că eşti la sfârşitul anilor ’90 şi tocmai ţi-a fost prezentat un tânăr agreabil care se numeşte Tim Berners-Lee, care începe să-ţi povestească detalii despre idea unui sistem numit World Wide Web. Ian Ritchie a trecut prin aşa ceva… şi nu i-a dat importanţă. O scurtă poveste despre informaţii, conexiuni şi cum să învăţăm din greşeli.

1 voturi
 24 ianuarie 2012

Norocul

„Norocul” („Luck”), serialul HBO ce îl are ca protagonist pe Dustin Hoffman, are premiera luni, 30 ianuarie 2012, de la ora 20:00, la HBO România, şi va continua în fiecare luni, fiecare episod fiind difuzat la o zi diferenţă de premiera din Statele Unite ale Americii.


Continuare »

1 voturi
 

Miraj

Poezie de Lelia Mossora, într-o prezentare video realizată de Lilioara Munteanu


Continuare »

fără voturi
 

Abraham Verghese: Atingerea unui doctor

Medicina modernă este în pericol de a pierde un mijloc puternic şi de modă veche: atingerea umană. Medicul şi scriitorul Abraham Verghese descrie ciudata noastră lume nouă în care pacienţii sunt simple date şi face apel la reîntoarcerea la examenul medical tradiţional.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna ianuarie 2012.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
ianuarie 2012
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii