Arhiva pentru octombrie, 2011

 17 octombrie 2011

Ţara fetelor

Cu ocazia apariţiei în limba suedeză a antologiei de poezie „Om jag inte får tala med någon nu” („Dacă nu am cu cine vorbi acum” – editura Tranan), Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează pe 25 octombrie 2011, de la ora 18:30, un program de lirică feminină românească, denumit „Ţara fetelor”, cu participarea poetelor Rita Chirian, Denisa Comanescu şi Adela Greceanu. Intrarea este liberă.

Cele trei invitate vor discuta cu scriitorul şi editorul suedez Jonas Ellerström despre tendinţele liricii feminine şi despre evoluţia acesteia în ultimele decenii. Titlul programului a fost inspirat de volumul de debut al Mariei Banuş, figură emblematică a poeziei feminine româneşti.

Continuare »

1 voturi
 

Mustafa Akyol: Credinţă versus tradiţie în Islam

La TEDxWarwick, jurnalistul Mustafa Akyol vorbește despre felul în care anumite obiceiuri culturale locale (precum purtarea unui batic) au ajuns să fie asociate, de către publicul larg, cu elemente ale credinței islamice. Oare părerea generală a lumii despre credința islamică s-a concentrat prea mult pe tradiție și prea puțin pe credințele islamice fundamentale?

1 voturi
 14 octombrie 2011

Eliot vs. Craik

„Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele.”

Atunci când se foloseşte drept „bibliografie” doar Internetul, riscul de a atribui greşit un citat este invers proporţional cu notorietatea acestuia – deşi există şi excepţii de la regulă, v. Elementary, my dear Watson -, mai ales atunci când surse în general de încredere îl recomandă şi îl prezintă ca aparţinând unui anumit autor.

Ceva asemănător s-a întâmplat pornind de la originalul „Friendship is the comfort, the inexpressible comfort of feeling safe with a person having neither to weigh thoughts or measure words.”

Continuare »

7 voturi
 

Aleph

Editura Humanitas Fiction anunţă publicarea celui mai nou roman al lui Paulo Coelho, intitulat „Aleph„, în traducerea realizată de Micaela Ghiţescu.


Continuare »

1 voturi
 

Courtney Martin: Reinventând feminismul

Blogerița Courtney Martin examinează veșnicul încărcat cuvânt „feminism” în această prelegere personală și emoționantă. Vorbește despre cele trei paradoxuri esențiale ale generației sale în încercarea de a defini termenul pentru ele însele.

fără voturi
 13 octombrie 2011

Gaturro – Marea plictiseală

Începând din 14 octombrie 2011, poate fi vizionat în cinematografele din România filmul de desene animate 3D „Gaturro – Marea plictiseală”.

Motanul Gaturro a luat fiinţă în anul 1993, în Argentina, datorită creatorului sau Cristian Dzwonim, cunoscut şi sub numele de Nik. A apărut prima dată în cunoscutul ziar “La Nacion”, în secţiunea de benzi desenate despre politică. Prin părerile şi observaţiile efervescente ale acestuia, a devenit încet încet un personaj iubit de către cititori, câştigându-şi un loc important în ziar.

Continuare »

1 voturi


Aceasta este arhiva pentru luna octombrie 2011.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
octombrie 2011
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii