Arhiva pentru august, 2011

 9 august 2011

Revoluţionarii

Emiliano ZapataMarii revoluţionari sunt buni oratori, ştiu să-şi mobilizeze susţinătorii. De multe ori aceştia au spus cuvinte care au devenit celebre. De exemplu, Emiliano Zapata, figură conducătoare în Revoluţia Mexicană: „Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi.” Îndemnul, care a devenit un slogan al zapatiştilor, este atestat, printre altele, de cărţile „Timeless Mexico” de Hudson Strode (publicată în 1944) şi „Liberation Theologies in North America and Europe”‎, scrisă de Gerald H. Anderson şi Thomas F. Stransky (publicată în 1979).

Astfel de îndemnuri cu impact sunt uneori preluate şi de alţi revoluţionari, iar mulţimile îl creditează ca autor pe cel de la care l-au auzit. Aşa se face că îndemnul de mai sus este uneori atribuit unor revoluţionari precum Ernesto Che Guevara, José Martí sau Dolores Ibárruri. Aceasta din urmă l-a folosit deseori în discursurile sale foarte populare din vremea Războiului Civil Spaniol.

În tragedia „Prometeu înlănţuit” de Eschil, la un moment dat, Io spune: „Mai bine moartă, dintr-o dată, decât să pătimesc fiecare zi atât de crunt!” Acest citat este uneori confundat cu cel de mai sus (deşi sunt esenţial diferite), ceea ce face ca Eschil să fie creditat eronat.

3 voturi
 

See No More

Videoclipul cântecului interpretat de Joe Jonas

fără voturi
 

Marcel Dicke: De ce n-am mânca insecte?

Marcel Dicke pledează apetisant pentru introducerea insectelor în dieta tuturor. Mesajul său către bucătarii şi gurmanzii reticenți este următorul: delicatese precum lăcustele şi omizile concurează cu carnea în ceea ce priveşte aroma, substanţele nutritive conţinute şi impactul redus asupra mediului.

fără voturi
 8 august 2011

Festivalul Naţional-Concurs de Satiră şi Umor „Povestea vorbei” 2011

Consiliul Judeţean Vâlcea şi Clubul Umoriştilor Vâlcea anunţă Festivalul Naţional-Concurs de Satiră şi Umor „Povestea vorbei”, Ediţia a VI-a, ce se desfăşoară la Rm. Vâlcea în 4-5 noiembrie 2011, sub genericul „De la lume adunate / Şi-napoi la lume… date” (Anton Pann).

Cu acează ocazie, se organizează un concurs de epigramă şi unul de proză satirică.

Continuare »

2 voturi
 

Fairy Tales

Videoclipul formaţiei Hypernova

fără voturi
 

Elizabeth Lesser: Invită-l la masă pe „Celălalt”

Există o anumită tensiune dezbinatoare care amenință să facă imposibilă politica modernă. Elizabeth Lesser explorează cele două părți ale naturii omenești care creează această tensiune (ea le numește Misticul și Războinicul) și ne împărtășește o metodă simplă și personală pentru a începe un dialog real – ia masa cu cineva care nu este de acord cu tine și pune-i trei întrebări ca să afli ce gândește cu adevărat.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna august 2011.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
august 2011
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii