Arhiva pentru august 4th, 2011

 4 august 2011

Cum suntem?

Lucian VeleaPe stadioane se înjură de mama focului. „Oamenii din domeniu” ne spun că „aşa-i pe stadion”. Şi ei înjură, dar evită să-i vadă lumea, că nu dă bine.

Nu-ţi rezolvi o problemă până nu dai şpagă. „Aşa merg treburile”, auzim de la unii şi de la alţii, iar cei care susţin cel mai tare lucrul ăsta sunt cei care iau şi dau spagă.

Despre politicienii se spune că nu-şi urmăresc decât interesele proprii, nu pe ale ţării sau ale comunităţii care i-a ales. „Asta-i politica”, spun oamenii, plini de ciudă, refuzând în acelaşi timp să contribuie cu fonduri la repararea plafonului blocului, pe motiv că ei n-au nicio treabă, dacă stau la parter.

Continuare »

3 voturi
 

Nu!

Poezie de Lelia Mossora, într-o prezentare video realizată de Lilioara Munteanu


Continuare »

1 voturi
 

Dennis Dutton: O teorie evoluţionistă a frumuseţii

TED colaborează cu animatorul Andrew Park pentru a ilustrarea provocatoarei teorii a lui Denis Dutton asupra frumuseţii – anume că arta, muzica şi alte lucruri frumoase, departe de a fi doar „în ochiul celui care le priveşte” fac parte din însăşi esenţa naturii umane, având origini evoluționare adânci.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 4 august 2011.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
august 2011
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii