Arhiva pentru noiembrie 11th, 2009

 11 noiembrie 2009

Cincinat versus Nigrim

În luna noiembrie 2009 comemorăm împlnirea, la data de 30, a împlinirii a 75 de ierni de la plecarea spre Olimpul scriitorilor români a lui Cincinat Pavelescu şi la data de 11 a 58 de veri din clipa plecării tot într-acolo a lui N. Mihăescu – Nigrim.

Primul era născut la 20 octombrie 1872, scriu unii în comuna Milcov din fostul judeţ Râmnicu Sărat, alţii că la Bucureşti, iar cel din urmă la 19 martie 1871 în Gura Sărăţii judeţul Buzău.

Epigramistul râmnicean Octavian Moşescu a realizat, în anul 1977, placheta „Epigramişti râmniceni” în care sunt publicate epigrame scrise de sau privind pe epigramişti născuţi în Râmnicu Sărat sau prin apropiere, printre care Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu, Nicolae Gr. Mihăiescu – Nigrim şi Camil Petrescu.

Redăm, în cele ce urmează, epigramele publicate chiar pe primele file ale plachetei şi aflăm – credem noi – cum s-a ajuns ca, de la un început de duel epigramatic, Cincinat să dedice circa 20 de epigrame lui Nigrim, cel ce i-a făcut propunerea.

Continuare »

fără voturi
 

Fantoma, dragostea mea

Joi, 12 noiembrie 2009, ora 19:00, Teatrul Metropolis găzduieşte premiera spectacolului „Fantoma, dragostea mea!”, punere în scenă după „Blithe Spirit”, de Noel Coward, un spectacol care a obţinut Premiul „Tony” în 2009, la prestigiosul „Shubert Theatre” de pe Broadway. Reprezentaţia face parte din seria celor cinci premiere prin care teatrul aniversează 2 ani de la înfiinţare.


Continuare »

fără voturi
 

Star Trek XI

A apărut pe DVD şi Blu-ray “Star Trek XI”, cea mai nouă producţie din celebra serie SF, care a debutat în anii ’60 cu serialul TV omonim şi nu încetează să surprindă şi să-şi recucerească fanii.

Continuare »

1 voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 11 noiembrie 2009.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
noiembrie 2009
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii