Copila
Copila deschise ochii. Mâna ei mai ţinea încă strâns şi dreaptă lumânarea. Irisul de culoarea mării cerea lumina flăcării pentru adȃnc de suflet.
Dimineaţa, când soarele încă nu răsărise, pornise tristă în căutarea sensului pierdut al cuvintelor. Se trezise cu pumnii strânşi a durere, cu obrajii scăldaţi în şiroaie de lacrimi, inima durând-o ca un bulgăre de foc înroşit. Încă o dimineaţă din săptămâna patimilor, zi în care nu înţelegea de ce…
De ce cuvintele au puterea să fie pentru inimă ghimpi? De ce întunericul ucide brutal un zâmbet, într-o secundă?
Continuare »