Oamenii cărţii
La Editura Leda a apărut „Oamenii cărţii” de Geraldine Brooks, povestea unui manuscris misterios care a traversat secole întregi de exil şi războaie. Traducerea din limba engleză a fost realizată de Sorana Munteanu.
În 1996, Hanna Heath, o expertă australiană în conservarea şi restaurarea manuscriselor vechi, singuratică, uşor cinică, dar o excelentă profesionistă, primeşte misiunea la care visa dintotdeauna: analiza şi conservarea Hagadei din Sarajevo, celebrul manuscris evreiesc miniat creat în secolul al XV-lea în Spania şi salvat din bombardamentele recentului război din Bosnia. Cu ajutorul micilor descoperiri pe care le face printre paginile cărţii – o aripă de insectă, câteva pete de vin, cristale de sare, un fir de păr alb –, ea încearcă să desluşească misterele cărţii, istoria ei tumultuoasă şi poveştile dramatice ale celor care şi-au legat destinul de cel al preţiosului document. Este o istorie de o bogată intensitate emoţională, care îi poartă pe cititori într-o aventură intelectuală, din Convivencia spaniolă la ruinele din Sarajevo, din Veneţia Inchiziţiei la piatra pârjolită de soare din nordul Australiei.
Continuare »