François Mauriac sau opera raţională a misterului vieţii
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 – autorul articolului este Irina Mavrodin:
„‘Conflictul între aceste două exigenţe: pe de o parte, să scriu o operă logică şi raţională, pe de alta, să las personajelor mele nedeterminarea şi misterul vieţii – îmi pare a fi singurul pe care, cu adevărat, trebuie să-l rezolv.’
Astfel îşi precizează Mauriac intenţiile, într-un eseu despre roman, situându-se între tradiţia balzaciană, contestată doar parţial, şi noile tendinţe ale romanului – recunoscute de el mai ales în opera lui Dostoievski şi Proust. Romanul lui Mauriac este însăşi consacrarea acestui compromis, rezolvarea lui originală.
E balzacian mai ales prin teme, deşi le dă acestora o semnificaţie cu totul nouă. Din mulţimea temelor balzaciene, el decupează de fapt una singură (tratând-o, de fiecare dată, în acelaşi mod) – şi în această unicitate obsesională a temei se vădeşte o deosebire fundamentală faţă de multiformul spirit balzacian -, atât de caracteristica temă a relaţiilor de familie în lumea burgheziei bogate. Ca şi în opera lui Balzac, în romanele lui Mauriac, sinistre comploturi – de a căror reuşită atârnă izbânda sau eşecul unei experienţe – se urzesc în jurul unui testament sau al unei foi de zestre, mărunte afaceri tenebroase, proiectate pe orizontul îngust al unui oraş de provincie, mereu acelaşi şi conceput ca o aglutinare de familii, capătă proporţii devastatoare.”
Continuare »
fără voturi
Încarc...