Colierul porumbiţei
Editura Humanitas a publicat recent „Colierul porumbiţei. Tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi” de Ibn Hazm al-Andalusi, cu traducere, note şi studiu introductiv de Grete Tartler.
Ibn Hazm al-Andalusi (Andaluzul) a trăit între 994 şi 1064. S-a născut la Córdoba şi a devenit unul dintre cei mai importanţi teologi, filozofi, moralişti, istorici şi jurişti medievali. A scris în arabă peste patru sute de lucrări, din care s-au păstrat patruzeci, pe teme dintre cele mai diverse, de la dreptul islamic la genealogie, etică, epistemologie, religie comparată, teologie. A fost cunoscut în traduceri latineşti încă din vremea sa. Ca polemist, a fost primul care a atras atenţia, în scrierile lui teologice şi de drept religios, asupra epistolelor juridice ale creştinilor. S-a opus hermeneuticii alegorice, preferând interpretarea literală a Coranului, după metoda teologică zahirită.
„Tawq al-hamāma” („Colierul porumbiţei„) este singura scriere literară a acestui autor hispanoarab, interesat în principal de teologie şi drept. Este una dintre cărţile-argument pentru susţinătorii „teoriei arabe”, după care originea liricii trubadurilor şi a Minnesang-ului trebuie căutată în literatura arabilor.
Continuare »