3 aprilie 2012

Colierul porumbiţei

Editura Humanitas a publicat recent „Colierul porumbiţei. Tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi” de Ibn Hazm al-Andalusi, cu traducere, note şi studiu introductiv de Grete Tartler.

Ibn Hazm al-Andalusi (Andaluzul) a trăit între 994 şi 1064. S-a născut la Córdoba şi a devenit unul dintre cei mai importanţi teologi, filozofi, moralişti, istorici şi jurişti medievali. A scris în arabă peste patru sute de lucrări, din care s-au păstrat patruzeci, pe teme dintre cele mai diverse, de la dreptul islamic la genealogie, etică, epistemologie, religie comparată, teologie. A fost cunoscut în traduceri latineşti încă din vremea sa. Ca polemist, a fost primul care a atras atenţia, în scrierile lui teologice şi de drept religios, asupra epistolelor juridice ale creştinilor. S-a opus hermeneuticii alegorice, preferând interpretarea literală a Coranului, după metoda teologică zahirită.

„Tawq al-hamāma” („Colierul porumbiţei„) este singura scriere literară a acestui autor hispanoarab, interesat în principal de teologie şi drept. Este una dintre cărţile-argument pentru susţinătorii „teoriei arabe”, după care originea liricii trubadurilor şi a Minnesang-ului trebuie căutată în literatura arabilor.

Grete Tartler spune:

În tradiţia arabă, porumbiţa apare ca simbol al iubirii, iar colierul ca simbol al măiestriei stilistice, elocvenţa fiind deseori comparată cu un şirag de mărgăritare; colierul împodobeşte porumbiţa aşa cum Ibn Hazm a urmărit „meşteşugirea modului de a înţelege iubirea“. (…) Cartea, scrisă la tinereţe, are o prospeţime care îl înfăţişează pe autor cu toate virtuţile şi defectele unui om obişnuit, care nu ocoleşte – sau n-a ocolit o vreme – bucuriile şi încercările lumii („Împrospătaţi-vă sufletele cu câte ceva din cele trecătoare, ca să vă fie de ajutor întru desluşirea adevărului“).

Textul s-a păstrat într-un manuscris, datat Rajab 738, adică februarie 1338, anume o copie făcută în Egipt sau Siria după un original pierdut. (…) Tratatul despre dragoste şi îndrăgostiţi îl vădeşte la fiecare pas, vorbind de felul în care se poartă şi visează îndrăgostiţii, fie ei robi sau prinţi, săraci sau bogaţi, musulmani sau de alte religii, nu numai pe teologul, ci şi pe psihologul Ibn Hazm. Rangul sau starea socială a îndrăgostitului nu contează, fiindcă pentru Ibn Hazm „iubirea e în firea omului“ şi, prin urmare, nimeni nu scapă. E ca un magnet (metaforă frecventă şi în poezia trubadurilor): „Sufletul celui care iubeşte e curăţat (de accidente), e bine ştiutor de locul în care se află perechea menită, spre care tânjeşte, pe care o ţinteşte şi o caută, dorind arzător să o întâlnească şi să o atragă precum magnetul o bucată de fier.“