Pe Marcel Proust îl pomenesc prietenii ca pe un om de o gingășie care surprindea, încurca, în sfârșit copleșea pe acel ce, din întâmplare, se afla în centrul atenției și favorii acestui copil hipersensibil. Frica lui Proust de a jigni, trebuința nepotolită de a te îneca nu numai în gentilețe, ci în adâncă generozitate, nu se pot uita. Să auzim însă câteva judecăți literare ale acestui om angelic:

• proza colorată a lui Taine, cu planuri în relief, e făcută să impresioneze pe elevii claselor secundare.
• Renan: Originile creștinismului sunt, în general, rău scrise: „perpetuelle effusion d’enfant de choeur”; neputință rară de a descrie; stil de Baedecker; „des images de bon eleve”; „La vie de Jesus, une espece de Belle Helene du christianisme”. Sainte-Beuve: incapabil să înțeleagă ce este o imagine, „ce malin rafistoleur de phrases”; „Sainte-Beuve, dont la stupidite (a propos de Baudelaire) se montre telle qu’on se demande si elle n’est pas une feinte de la couardise”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »

„Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele.”

Atunci când se foloseşte drept „bibliografie” doar Internetul, riscul de a atribui greşit un citat este invers proporţional cu notorietatea acestuia – deşi există şi excepţii de la regulă, v. Elementary, my dear Watson -, mai ales atunci când surse în general de încredere îl recomandă şi îl prezintă ca aparţinând unui anumit autor.

Ceva asemănător s-a întâmplat pornind de la originalul „Friendship is the comfort, the inexpressible comfort of feeling safe with a person having neither to weigh thoughts or measure words.”

7 voturi

Încarc...

Publicat de Dan Costinas in Atribuiri eronate
Comenteaza! »

O vorbă din bătrâni spune că dacă nu ai bătrâni să-i cumperi.

Zilele astea am avut nevoie de sfaturi de la un coleg mai bătrân decât mine, de la ploieşteanul Geo Olteanu, dar dumnealui era, nu de multă vreme, plecat în olimpul scriitorilor de toate felurile, unde-şi merită găzduire în multipla-i calitate de poet, epigramist, critic literar, traducător, editor, ba chiar şi de fost vicepreşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România.

În lipsa domniei sale, am apelat la sfaturile înţelepte date, în urmă cu zece ani, scriind şi tipărind cartea sa “Studii şi eseuri despre epigramă”, care, potrivit celor scrise de autor în nota asupra ediţiei (la pagina nr. 156), tratează probleme legate de definirea, structura, caracteristicile, construcţia, etica, estetica, valoarea şi mesajul socio-uman al epigramei ca act de cultură.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Epigrame, Umor
Comenteaza! »

Articolul ce urmează cuprinde unele observaţii cu privire la textele trimise de epigramiştii aspiranţi la premiile oferite de Ediţia VI-a a Concursului Naţional de Epigramă „Mircea Trifu”, Bucureşti, februarie 2011. Textul, apreciat de noi ca deosebit de util tuturor epigramiştilor, ca şi epigramele adăugate deja pe site, le-am preluat din volumul „O, Tempora! O, Mores!” alcătuit de dr. în filologie, prof univ. Elis Râpeanu.

Am socotit ca să adăugăm textului original – în loc de tablă de materii – unele sublinieri care să îngădue, celui ce reciteşte lucrarea, să descopere mai uşor locul unde poate găsi anumite pasaje tratând problemele ce-l interesează.

(Gheorghe Culicovschi)

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame
3 comentarii »

Fragmente din volumul „Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti”, Editura Dacia, Cluj, 1992, traducere şi note de Mircea Ivănescu:

„Există adversari ai filosofiei, şi e bine ca glasurile lor să fie ascultate, mai ales atunci când arată că metafizica nu e recomandabilă capetelor bolnave ale germanilor, şi le predică purificarea prin fizică, aşa cum a făcut Goethe, sau vindecarea prin muzică, aşa cum a făcut Richard Wagner. Medicii poporului resping filosofia; şi cine va mai vrea să o justifice va trebui să demonstreze pentru ce popoarele sănătoase au nevoie de filosofie şi la ce au folosit-o. Şi dacă reuşesc să o facă, poate chiar şi bolnavii vor ajunge la înţelegerea salutară a motivelor pentru care filosofia le este dăunătoare. Fireşte, există exemple elocvente de felul în care sănătatea se poate menţine fără niciun fel de practică a filosofiei sau prin folosinţa foarte moderată a filosofiei, aproape ca în joacă: astfel romanii au trăit în epoca lor bună fără filosofie. Dar am putea găsi exemplul unui popor ajuns bolnav căruia filosofia i-ar fi redat sănătatea pierdută? În cazurile în care filosofia s-a vădit utilă, salutară, preventivă, era vorba de popoare sănătoase, pe cele bolnave ea n-a făcut decât să le îmbolnăvească mai tare. Niciodată, atunci când o naţiune uzată îşi simţea slăbindu-i-se legăturile care-i uneau pe cetăţenii săi, filosofia n-a izbutit să strângă la loc într-un întreg pe cei răzleţi. De fiecare dată când vreun om s-a văzut ispitit să se retragă la o parte şi să tragă în jurul său o barieră de izolare egoistă, filosofia a fost întotdeauna gata să-i adâncească această înstrăinare şi să-l distrugă pe omul însingurat prin asemenea izolare. Filosofia este primejdioasă îndată ce nu se mai bucură de pletitudinea puterilor şi drepturilor sale, şi doar o desăvârşită sănătate naţională îi asigură aceste drepturi – şi încă, lucrul nu este valabil pentru toate popoarele.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Eseuri
Comenteaza! »